Neamț | Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost strivit de un copac într-o pădure din comuna Alexandru cel Bun
În această dimineață, la ora 07:52, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că în pădurea din satul Vădurele (comuna Alexandru cel Bun) un copac a căzut peste un bărbat.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SVSU Alexandru cel Bun, SAJ și IPJ. La o distanță de aproximativ 200 m față de drum, într-o zonă greu accesibilă, pompierii au identificat o persoană, în stare de inconștiență, prinsă sub un copac.
CITESTE SI: Elanul revine după două secole în pădurile din România. 4 exemplare aduse în Parcul Natural Vânători Neamț
Cu ajutorul echipamentelor specifice (din dotarea autospecialei complexe pentru intervenție) au acționat pentru scoaterea victimei de sub copac. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare.
Ulterior, la locul evenimentului a ajuns echipajul de la SAJ care a preluat victima, continuând manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul în vârstă de 45 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SAJ declarând decesul acestuia.












