Incendiu violent în București după ce a ars un transformator de la CET Vest. A fost emis un mesaj RO ALERT
Pompierii ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un transformator din incinta CET Vest, de pe bld. Timișoara, Sector 6, București. Din primele informații, incendiul se manifestă cu degajări mari de fum și urmează a fi remis un mesaj RO Alert pentru informarea și avertizarea populației.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate 8 autospeciale de stingere, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, autospeciala de transport roboți și 2 ambulanțe SMURD.
În acest moment a fost realizat un dispozitiv de intervenție, având în in vedere faptul că reprezentanții obiectivului au întrerupt alimentarea cu energie electrică.
La intervenția de la CET Vest a fost emis mesaj RO ALERT pe o rază de aproximativ 3.000 m în jurul focarului. Se lucrează pentru localizare și răcirea transformatorului. Nu sunt victime. Incendiul a afectat și o hala aflată în imediata apropiere. Transformatorul se află în apropierea celor afectate de incendiul din 20 aprilie a.c.
Incendiul este localizat, se lucrează în continuare la răcire și lichidarea incendiului.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!














