Un accident rutier s-a produs în localitatea Mihail Kogălniceanu, comuna Țigănași, județul Iași, în urma coliziunii dintre două autoturisme. În eveniment au fost implicate cinci persoane, toate conștiente, însă una dintre acestea a rămas blocată în interiorul unuia dintre vehicule.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul ISU–SMURD–SAJ Iași, fiind mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat și echipajul de terapie intensivă mobilă.
Pompierii acționează pentru extragerea persoanei încarcerate, în timp ce echipajele medicale acordă îngrijiri victimelor rezultate în urma impactului.
În paralel, sunt asigurate măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului.
Misiunea este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs coliziunea.

















