Programul Rabla Auto se lansează fără modificări. Românii vor beneficia de aceleași ecotichete ca în 2025
Ministerul Mediului a anunțat că Programul Rabla Auto 2026 destinat persoanelor fizice va fi lansat în condiții similare ultimei sesiuni din 2025, renunțând, pentru moment, la modificările privind criteriile de origine a autovehiculelor eligibile. Decizia are ca scop evitarea unor întârzieri care ar fi afectat atât beneficiarii, cât și piața auto.
Diana Buzoianu, a explicat că noul ordin privind programul se află în prezent în dezbatere publică, însă introducerea unor criterii suplimentare ar fi impus proceduri europene complexe și ar fi amânat lansarea programului cu cel puțin trei luni.
„Unul dintre obiectivele Ministerului Mediului este ca Programul Rabla să fie lansat anul acesta într-un termen rezonabil. În acest moment, cea mai responsabilă decizie este să nu prelungim incertitudinea. Orice întârziere suplimentară ar afecta direct beneficiarii, ar bloca decizii de achiziție și ar pune presiune suplimentară pe piața auto. De aceea, am decis să lansăm programul în forma deja cunoscută și aplicată în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice din anul 2025”, a declarat Diana Buzoianu.
Criteriile privind originea mașinilor, amânate pentru 2027
Ministerul Mediului intenționa să introducă noi reguli privind proveniența geografică a vehiculelor eligibile pentru finanțare, însă acestea nu vor fi aplicate în sesiunea din acest an.
Potrivit ministerului, în urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene a rezultat că astfel de modificări necesită parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, ceea ce ar fi întârziat considerabil lansarea programului.
Autoritățile au anunțat că vor continua consultările tehnice atât cu instituțiile europene, cât și cu actorii din industria auto, astfel încât noile criterii să poată fi introduse în ediția din 2027.
Buget de 300 de milioane de lei
Pentru Programul Rabla Auto 2026 destinat persoanelor fizice, Guvernul a alocat un buget de 300 de milioane de lei.
Valoarea ecotichetelor rămâne neschimbată față de ultima sesiune din 2025:
- 18.500 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou 100% electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
- 15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hybrid sau pentru o motocicletă electrică;
- 12.000 de lei pentru un autoturism nou cu sistem de propulsie hibrid;
- 10.000 de lei pentru un autovehicul cu motor termic, inclusiv alimentat cu GPL sau GNC, precum și pentru motociclete.
Condițiile de eligibilitate rămân aceleași
Ministerul Mediului precizează că toate condițiile de participare vor fi identice cu cele aplicate în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice din 2025. Astfel, persoanele interesate vor putea accesa programul în baza regulilor deja cunoscute, fără modificări privind criteriile de eligibilitate.
În perioada următoare, Ministerul Mediului va publica calendarul oficial al sesiunii de înscriere și procedura completă de accesare a finanțării.
Prin păstrarea regulilor existente, autoritățile urmăresc să ofere predictibilitate cumpărătorilor și dealerilor auto, evitând blocajele care ar fi putut apărea în cazul unei amânări a programului.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!













