Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Războieni, a ajuns în arest după ce a făcut scandal la sediul Poliției orașului Roznov și a refuzat ulterior recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 8 iulie, în jurul orei 10:42. Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, bărbatul s-a deplasat cu autoturismul până la sediul Poliției Roznov, unde a intrat în curtea instituției.
Oamenii legii au observat că acesta prezenta semne evidente ale consumului de alcool, emanând halenă alcoolică și manifestând un comportament violent. În plus, bărbatul ar fi adresat în repetate rânduri amenințări și injurii polițiștilor, motiv pentru care a fost imobilizat și încătușat.
Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru verificări. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu toate acestea, în prezența personalului medical, bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook














