România va avea, în premieră, o arenă de canotaj cu pistă la standarde olimpice, proiect care va fi construit pe lacul Pantelimon în urma unei investiții totale de 3,2 milioane de euro. Lucrările ar urma să fie finalizate în 2028, an în care Federația Română de Canotaj își propune să aducă în țara noastră Campionatele Europene de seniori.
Anunțul a fost făcut joi, în cadrul unui eveniment organizat la Snagov, de președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă. Potrivit acesteia, proiectul reprezintă un obiectiv așteptat de peste două decenii de comunitatea canotajului românesc și va oferi României infrastructura necesară pentru organizarea competițiilor internaționale.
Investiția este realizată în parteneriat cu OMV Petrom, companie care contribuie cu 1,7 milioane de euro, în timp ce Federația Română de Canotaj va asigura diferența de 1,5 milioane de euro.
„Este un proiect pe care îl așteptăm de peste 20 de ani. Avem obligația să lăsăm ceva generațiilor care vin din urmă. Până acum, România nu a avut o arenă de canotaj care să permită organizarea unei competiții internaționale la cele mai înalte standarde. În acest an vom începe construcția, iar obiectivul nostru este ca, după Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, să găzduim Campionatele Europene”, a declarat Elisabeta Lipă.
Noua Arenă de Canotaj Petrom va fi amenajată pe o suprafață totală de aproximativ 40.000 de metri pătrați. În prima etapă vor fi construite o platformă de 10.000 de metri pătrați, tribune pentru spectatori, un turn de control și pontoane pentru ambarcațiuni. Etapa a doua a proiectului prevede realizarea unor spații de cazare pentru sportivi, săli de antrenament și vestiare.
Președinta Federației a precizat că lacul Pantelimon va avea un regim diferit față de cel al lacului Snagov, unde sportivii se antrenează în prezent printre ambarcațiuni cu motor. Pe noua bază vor fi permise doar ambarcațiunile fără motor, astfel încât condițiile de pregătire și desfășurare a competițiilor să respecte standardele internaționale.
Prezent la lansarea proiectului, campionul olimpic, mondial și european Ciprian Tudosă a declarat că își dorește de mult timp ca sportivii români să poată concura acasă, în fața propriilor suporteri.
Odată finalizată, Arena de Canotaj de pe lacul Pantelimon va deveni prima bază din România proiectată pentru acreditare internațională și va reprezenta un pas important în dezvoltarea infrastructurii sportive dedicate canotajului de performanță.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook














