Accident grav pe DN2-E85, la granița dintre Vrancea și Bacău: o persoană a murit, alte trei au fost rănite
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05:23, pe DN2-E85, la limita dintre județele Vrancea și Bacău, pe sectorul de drum dintre municipiul Adjud și localitatea Sascut.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, în urma unui impact frontal violent între două autoturisme, patru persoane au fost rănite. Pentru gestionarea situației, autoritățile medicale au mobilizat echipaje din ambele județe, având în vedere numărul victimelor și gravitatea accidentului.
Din Vrancea au fost trimise două ambulanțe cu asistent de la Substația Adjud, o ambulanță cu medic de la Stația Centrală Focșani și modulul SMURD din cadrul ISU Vrancea. În sprijinul acestora au intervenit două ambulanțe ale SAJ Bacău.
O familie cu un copil de 3 ani, implicată în accident
Într-unul dintre autoturisme se afla o familie formată din trei persoane. O tânără de 21 de ani, însărcinată, era conștientă și prezenta traumatisme la nivelul membrelor inferioare și un traumatism lombar.
În mașină se afla și o fetiță de numai 3 ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis. Tatăl copilului, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism lombar.
Cele trei victime au fost stabilizate de echipele medicale la locul accidentului și transportate inițial la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Adjud, pentru evaluare și acordarea îngrijirilor medicale de urgență.
CITESTE SI: Vrancea | Bărbat în stare gravă după un accident produs în sensul giratoriu de la Tișița
Ulterior, toate cele trei persoane au fost transferate la un spital din Bacău, unde urmau să beneficieze de investigații medicale complexe și tratament de specialitate.
Șofer de 52 de ani, găsit în stop cardio-respirator
În cel de-al doilea autoturism, salvatorii au găsit un bărbat în vârstă de 52 de ani, încarcerat și inconștient. Victima se afla în stop cardio-respirator.
După extragerea bărbatului din autoturismul grav avariat, echipele medicale au început imediat manevrele avansate de resuscitare cardio-respiratorie. Acestea au fost continuate timp de aproximativ 45 de minute, însă, în ciuda eforturilor depuse, victima nu a răspuns la tratamentul aplicat.
Medicul prezent la locul accidentului a declarat decesul bărbatului. Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs impactul frontal și cauzele care au dus la producerea tragediei. DN2-E85 este unul dintre cele mai circulate și periculoase drumuri naționale din această zonă, iar accidentele grave sunt frecvent raportate pe acest tronson.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!














