Noul an școlar 2026–2027 începe luni, 7 septembrie, iar în municipiul Iași aproximativ 62.000 de preșcolari și elevi se întorc în unitățile de învățământ. Dintre aceștia, circa 54.000 sunt înscriși în școlile de stat, iar aproximativ 8.000 în unități private.
Startul anului școlar va fi marcat prin festivități de deschidere organizate în mai multe unități de învățământ din municipiu. Prima ceremonie este programată la ora 9:00, la Liceul Teoretic „Miron Costin”, iar de la ora 10:00, festivitatea va avea loc la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”.
Pentru elevi urmează un an școlar structurat în cinci module, despărțite de perioade de vacanță.
Primul modul începe luni, 7 septembrie, și se încheie vineri, 23 octombrie. Prima vacanță a elevilor va fi între 24 octombrie și 1 noiembrie.
Al doilea modul se va desfășura între 2 noiembrie și 22 decembrie, urmat de vacanța de iarnă, programată în perioada 23 decembrie – 10 ianuarie.
După vacanța de iarnă, cursurile vor continua cu modulul al treilea, între 11 ianuarie și 19 februarie, iar vacanța mobilă, cunoscută drept vacanța de schi, este programată între 20 și 28 februarie 2027.
Ultimele două module se vor desfășura în perioada 1 martie – 23 aprilie, respectiv 5 mai – 18 iunie 2027, cu vacanța de primăvară între ele. Vacanța de vară va începe pe 19 iunie 2027 și se va încheia pe 5 septembrie.
Astfel, pentru zeci de mii de copii și adolescenți din Iași, vacanța de vară se încheie, iar școlile își redeschid porțile pentru un nou an de cursuri.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook














