Analiză ALO România: Germania și rețeaua de influență din politica românească
În politica românească există politicieni ale căror cariere, studii sau rețele profesionale sunt puternic legate de Germania. Acest lucru nu este, în sine, nici neobișnuit, nici o dovadă de subordonare față de un stat străin. România și Germania sunt partenere în UE și NATO, iar Germania este unul dintre principalii parteneri economici ai României.
Problema legitimă apare atunci când deciziile unor politicieni români par să coincidă cu prioritățile Berlinului în situații în care interesele celor două state nu sunt neapărat identice. În asemenea cazuri poate fi pusă întrebarea dacă acești oameni reprezintă cu suficientă fermitate interesele României sau dacă apropierea lor de mediile politice germane le influențează opțiunile.
Există o dimensiune a politicii românești din ultimii 20 de ani care merită privită cu mai multă atenție: relația cu Germania și, mai ales, modul în care aceasta s-a construit prin oameni politici, partide, fundații, instituții europene și relații personale.
Nu este vorba despre o conspirație și nici despre existența unei structuri clandestine care ar controla deciziile de la București. Există însă o succesiune de legături perfect documentabile între politica germană și o parte importantă a clasei politice românești, iar o bună parte dintre aceste relații au trecut, într-un anumit moment, prin PDL.
PDL a fost una dintre principalele punți politice dintre România și Germania în perioada în care Angela Merkel conducea CDU și guvernul federal de la Berlin. Partidul Democrat Liberal făcea parte din Partidul Popular European, aceeași familie politică europeană în care se află CDU-ul german, iar cooperarea dintre cele două formațiuni nu s-a limitat la întâlniri protocolare.
În februarie 2014, de exemplu, o delegație importantă a PDL a mers în Germania la invitația CDU, într-un program organizat de Fundația Konrad Adenauer. Din delegație făceau parte Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Anca Boagiu, Gheorghe Flutur, Monica Macovei, Andreea Paul, Raluca Turcan, Mircea Hava, Alexandru Nazare și alți lideri ai partidului. Programul a inclus întâlniri cu Angela Merkel, cu reprezentanți ai Cancelariei Federale, cu conducerea CDU și cu Gunther Krichbaum, pe atunci președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului.
Imaginea este relevantă. În momentul în care PDL își pregătea alegerile europarlamentare și candidatura lui Cătălin Predoiu la prezidențiale, principalii săi lideri politici erau primiți la Berlin de partidul Angelei Merkel și aveau acces la oameni aflați în centrul puterii germane. Nu înseamnă că Berlinul dicta politica PDL. Înseamnă însă că exista un canal politic direct între cele două formațiuni, canal construit în interiorul aceleiași familii europene.
Fundația Konrad Adenauer avea un rol important în această relație. Spre deosebire de un simplu forum diplomatic, fundațiile politice germane au funcționat timp de decenii ca instrumente de cooperare, educație politică și schimb de experiență între partidele și elitele politice europene. Pentru PDL, relația cu KAS însemna acces la mediul politic german și la rețeaua CDU, iar pentru Germania însemna posibilitatea de a lucra direct cu politicienii unei țări importante din Europa de Est.
Aici apare Gunther Krichbaum
Krichbaum a intrat în Bundestag în 2002 și a condus, între 2007 și 2021, Comisia pentru Afaceri Europene a parlamentului german. Practic, timp de 14 ani, România a avut în fața sa un politician german care ocupa una dintre pozițiile parlamentare importante în materie de politică europeană. Din 2022 până în 2025 a fost purtătorul de cuvânt al CDU/CSU pentru politica europeană, iar din 6 mai 2025 a devenit ministru de stat pentru Europa în Ministerul Federal de Externe, în guvernul condus de Friedrich Merz.
Așadar, Krichbaum nu mai este astăzi doar un fost parlamentar german care cunoaște România. El face parte din executivul de la Berlin și are responsabilități directe în politica europeană a Germaniei.
Relația sa cu România este însă mult mai veche decât actuala sa funcție. În 2010, Krichbaum a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor din partea lui Traian Băsescu. În același an, s-a căsătorit cu Oana Harvalia, avocat român stabilit în Germania.
Ceremonia civilă a avut loc la Sibiu, iar presa română a relatat că aceasta a fost oficiată de Klaus Iohannis, primarul de atunci al municipiului. Detaliul este interesant mai ales privit retrospectiv, pentru că Iohannis avea să devină, doar patru ani mai târziu, candidatul susținut de PNL și PDL la președinția României și, ulterior, unul dintre cei mai importanți interlocutori ai Germaniei la București.
În cazul lui Krichbaum, relația cu România nu a fost niciodată doar una de protocol. A avut o implicare constantă în dosarele europene care priveau țara noastră și a adoptat, în anumite momente, poziții extrem de ferme.
Un exemplu este aderarea României la Schengen. În 2011, Krichbaum considera fezabilă o aderare în două etape și susținea că România putea intra inițial cu frontierele aeriene, urmând ca cele terestre și maritime să fie deschise ulterior.
Ulterior, însă, poziția sa a devenit mult mai condiționată de evoluțiile interne din România. În discuțiile despre Schengen, Krichbaum a legat în repetate rânduri poziția Germaniei de rezultatele Mecanismului de Cooperare și Verificare. Pentru București, mesajul era clar: performanța în justiție și statul de drept devenea parte din ecuația politică a aderării.
În 2012, în timpul crizei politice declanșate după suspendarea lui Traian Băsescu, Krichbaum a făcut un pas fără precedent. În calitate de președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, i-a scris președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cerând declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României și chiar suspendarea dreptului de vot al țării în Consiliul European. El acuza puterea de la București că subminează statul de drept și democrația.
În 2014, Krichbaum a intervenit din nou în politica românească, de această dată în controversa privind organizarea votului în diaspora la alegerile prezidențiale. El a cerut intervenția Comisiei Europene și a criticat modul în care autoritățile române gestionaseră procesul electoral.
Prin urmare, este greu de susținut că Krichbaum a fost pur și simplu un „prieten al României”. Relația lui cu Bucureștiul a fost mai complicată. A susținut apropierea României de spațiul Schengen, dar a exercitat și presiuni politice atunci când considera că autoritățile române nu respectă standardele europene.
Această poziționare trebuie privită și prin prisma faptului că Krichbaum era un politician CDU, iar CDU este partidul care a dominat politica germană în perioada Angela Merkel.
Siegfried Mureșan, consilierul lui Krichbaum
Unul dintre cele mai interesante personaje din această poveste este Siegfried Mureșan. Traseul său profesional leagă într-un mod greu de ignorat Germania, Bundestagul, Gunther Krichbaum, PPE și, ulterior, politica românească.
Mureșan a studiat la Berlin, iar în 2006 a primit o bursă din partea Parlamentului german, intrând în programul internațional de stagii al Bundestagului. După această perioadă, a rămas în Parlamentul german și, timp de aproximativ trei ani, a fost consilier al lui Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului.
Nu era, prin urmare, un simplu participant la un program de pregătire. Lucra direct în cabinetul unuia dintre principalii politicieni germani care urmăreau dosarul european al României.
În 2009, Mureșan a plecat la Bruxelles. A intrat în structurile Parlamentului European, iar în 2011 a devenit consilier politic pentru probleme economice și sociale al Partidului Popular European. În 2014 era deja consilier politic principal al PPE.
Și exact în acel moment se produce transferul din politica europeană în politica românească.
La alegerile europarlamentare din 2014, Siegfried Mureșan apare pe locul doi pe lista PMP, partidul fondat de Traian Băsescu după ruptura acestuia de PDL. Locul era unul extrem de important: fusese destinat inițial Elenei Băsescu, fiica președintelui, care a decis să nu mai candideze. Mureșan a intrat astfel direct într-o poziție eligibilă, deși până atunci nu avusese o carieră politică internă în România comparabilă cu cea a liderilor tradiționali ai partidelor.
La momentul respectiv, Mureșan declara că propunerea venise din partea conducerii PMP și a Elenei Băsescu și că a acceptat-o ca pe o continuare firească a activității sale de la Bruxelles. Presa l-a prezentat atunci drept omul care a preluat locul doi de pe lista PMP după retragerea Elenei Băsescu.
Faptul că un om care lucrase în Bundestag pentru Gunther Krichbaum și apoi în PPE ajunge direct pe un loc eligibil al partidului lui Traian Băsescu este una dintre cele mai interesante intersecții ale acestei povești.
Există însă o succesiune de fapte: experiență în Bundestag, colaborare directă cu Krichbaum, activitate în PPE și apoi intrare în Parlamentul European pe lista partidului lui Băsescu.
Mai mult, relația cu Traian Băsescu nu s-a limitat la candidatura din 2014. În ianuarie 2018, după demisia guvernului Mihai Tudose, Traian Băsescu, în calitate de președinte al PMP, a anunțat public că partidul îi propune pentru funcția de premier pe Siegfried Mureșan și Eugen Tomac. Cu alte cuvinte, omul care cu numai patru ani înainte intrase în politica românească direct pe un loc eligibil al PMP ajunsese să fie propus de fostul președinte al României pentru conducerea Guvernului.
Această evoluție este importantă pentru înțelegerea traseului său politic. Mureșan nu a intrat în politica românească printr-o organizație locală, printr-o lungă activitate de partid sau printr-o ascensiune parlamentară internă. A venit dinspre Berlin și Bruxelles, dintr-un mediu politic european în care deja avea o poziție profesională, și a intrat direct în politica națională prin partidul fondat de Traian Băsescu.
În 2018 a făcut următorul pas: a plecat din PMP și s-a înscris în PNL. Astfel, traseul său politic a traversat exact transformarea despre care discutăm: de la vechiul bazin politic al lui Traian Băsescu și PDL către PNL și PPE.
Iar aici apare din nou Krichbaum. Acesta devenise între timp una dintre vocile importante ale CDU în politica europeană germană și, ulterior, a ajuns ministru de stat pentru Europa în guvernul lui Friedrich Merz.
Mureșan, la rândul său, a devenit unul dintre oamenii importanți ai PPE și ai PNL. În 2025 a fost reales vicepreședinte al PPE. Ieri, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de premier. Desemnarea acestuia a venit la scurt timp după o întâlnire a cancelarului Merz cu Nicusor Dan, in cadrul Summitului European pentru Artica.
Coincidența stranie după întâlnirea lui Bolojan cu Gunther Krichbaum
Un episod merită privit și prin prisma succesiunii sale temporale. La 31 octombrie 2025, Ilie Bolojan îl primea la Palatul Victoria pe Gunther Krichbaum, devenit între timp ministru de stat pentru Europa în guvernul condus de Friedrich Merz.
Discuțiile nu s-au limitat la relațiile diplomatice dintre București și Berlin. Pe agenda întâlnirii au fost securitatea și apărarea, prezența militară germană pe Flancul Estic, cooperarea în domeniul capabilităților militare și, în mod explicit, oportunitățile pentru România oferite de programul european SAFE, în valoare de până la 16,68 miliarde de euro. Krichbaum a transmis atunci că Germania va susține în continuare apărarea Flancului Estic și colaborarea bilaterală în domeniul militar.
Trei zile mai târziu, pe 3 noiembrie, Bolojan avea o nouă întâlnire, de această dată cu Armin Papperger, CEO-ul Rheinmetall. Nu era o discuție abstractă despre cooperare. În aceeași zi era semnat parteneriatul dintre Rheinmetall și Pirochim Victoria, companie din portofoliul Romarm, pentru construirea unei fabrici de pulberi și propulsori modulari în județul Brașov.
Investiția anunțată depășea 500 de milioane de euro, Rheinmetall urmând să dețină 51% din noua companie, iar partea română 49%. Proiectul era estimat să creeze aproximativ 700 de locuri de muncă și să înceapă producția în 2028.
Cele două întâlniri nu demonstrează, prin ele însele, existența unei legături directe între Krichbaum și contractul Rheinmetall și nici nu există o dovadă publică că primul eveniment ar fi determinat al doilea. Dar cronologia este relevantă pentru analiza modului în care relația politică și strategică dintre București și Berlin se suprapune cu extinderea rapidă a prezenței industriei germane de apărare în România.
Într-un interval de trei zile, agenda premierului român a trecut de la discuția cu reprezentantul guvernului german responsabil de relațiile europene și de securitatea Flancului Estic la negocierea concretă cu conducerea unuia dintre cele mai importante grupuri germane din industria de apărare.
Iar aici apare una dintre întrebările importante ale acestei rețele de relații: nu dacă există o „comandă germană” asupra deciziilor de la București, pentru o asemenea afirmație nu există dovezi publice, ci cât de multă influență poate exercita un stat precum Germania prin combinația dintre relații politice, instituții europene, parteneriate economice, cooperare militară și companii strategice.
În cazul României, acest mecanism devine cu atât mai interesant cu cât SAFE, industria națională de apărare și integrarea României în lanțurile europene de producție militară au devenit simultan priorități politice.
Din cei 16,68 miliarde, 4,2 miliarde de euro sunt destinați infrastructurii duale, inclusiv capetelor autostrăzilor A7 și A8. Pentru echipamente militare rămân 12,48 miliarde de euro.
La 29 mai 2026, România a semnat prin SAFE contracte în valoare totală de aproximativ 5,7 miliarde de euro cu Rheinmetall și NVL, potrivit chiar Rheinmetall.
Adică:
- 3,337 miliarde € – 298 de mașini de luptă Lynx și derivate, Rheinmetall Automecanica;
- 981,95 milioane € – sisteme de apărare antiaeriană Rheinmetall Italia;
- 449,75 milioane € – muniție AHEAD de 35 mm, Rheinmetall Waffe Munition;
- 920 milioane € – patru nave militare, contract cu NVL, grup german.
Totalul este de aproximativ 5,69 miliarde de euro. Asta înseamnă aproximativ 34% din întreaga alocare SAFE a României și circa 45,6% din cei 12,48 miliarde de euro destinați echipamentelor militare.
Domici Fritz, de la Timișoara la cabinetul lui Horst Köhler și înapoi
Dominic Fritz a intrat în politica românească după o carieră desfășurată în Germania, inclusiv în imediata apropiere profesională a fostului președinte federal Horst Köhler. Dominic Fritz s-a născut în Germania în 1983 și a ajuns pentru prima dată la Timișoara în 2003, la 19 ani, printr-un program de voluntariat. A lucrat timp de aproximativ un an la o casă de copii din cartierul Freidorf și a continuat ulterior să revină în oraș. După această experiență, și-a făcut studiile în științe politice și administrative la Konstanz, Sciences Po Paris și Universitatea din York.
Cariera sa profesională a început în cadrul Agenției Germane pentru Cooperare Internațională, GIZ. Momentul important pentru legătura cu Horst Köhler apare în 2013: potrivit CV-ului publicat de Primăria Timișoara, Fritz a fost consilier personal al fostului președinte german între 2013 și 2015. Din ianuarie 2016 până în septembrie 2019 a fost funcționar public în Administrația Prezidențială germană și șef de cabinet al lui Horst Köhler, care, deși nu mai era președinte, continua să aibă activitate internațională.
Fritz a descris ulterior această colaborare drept una formatoare. În relatarea sa, Köhler era un șef foarte riguros și exigent, iar activitatea din jurul fostului președinte presupunea inclusiv dosare diplomatice și internaționale. Fritz a colaborat în această perioadă cu instituții precum ONU, Banca Africană de Dezvoltare și Ministerul german de Externe.
Horst Köhler nu era un politician german oarecare. Economist de formație, fusese secretar de stat în Ministerul german de Finanțe, președinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și, între 2000 și 2004, director general al FMI. În 2004 a devenit președinte federal al Germaniei, fiind reales în 2009. A demisionat surprinzător la 31 mai 2010. A murit în februarie 2025.
Mandatul prezidențial al lui Köhler s-a încheiat în 2010, iar Fritz a devenit consilierul său personal în 2013 și șef de cabinet în 2016.
După propriile relatări și biografiile sale publice, apropierea lui Fritz de politica românească s-a produs în contextul protestelor anticorupție din 2017–2019. El avea deja o relație de lungă durată cu Timișoara și urmărea evoluțiile politice din România. În 2019 a renunțat la postul din Germania, s-a mutat de la Berlin la Timișoara și a intrat în competiția internă pentru candidatura USR la Primărie.
Într-un interviu din campania din 2020, Fritz spunea că apariția noilor partide după 2016 i s-a părut o oportunitate de implicare politică și că experiența sa de aproximativ zece ani în administrația germană putea fi folosită la Timișoara.
Faptul că nu era atunci cetățean român nu îi interzicea candidatura la alegerile locale: ca cetățean al unui stat membru UE cu reședință în România putea candida în condițiile legislației aplicabile cetățenilor europeni. La alegerile locale din 27 septembrie 2020 a obținut aproximativ 53% din voturi și l-a învins pe primarul în funcție, Nicolae Robu. Fritz a fost reales în 2024, cu 49,65% din voturi potrivit biografiei sale.
Ulterior ascensiunea sa în USR a continuat: în 2021 a devenit președintele USR Timiș, iar în iunie 2025 a fost ales președinte național al USR.
Angela Merkel a avut un rol politic important în susținerea lui Köhler. Presa germană din perioada respectivă îl descria drept candidatul susținut de tabăra CDU/CSU–FDP și sublinia rolul lui Merkel în promovarea sa. Trebuie însă ținut cont de arhitectura instituțională germană: președintele federal nu este subordonat cancelarului, ci este șeful statului, cu atribuții predominant constituționale și reprezentative.
Relația lor a cunoscut însă un moment dificil în 2010. Köhler a decis brusc să demisioneze din funcția de președinte federal după criticile provocate de declarațiile sale privind misiunile militare germane în străinătate. Merkel a fost anunțată cu numai aproximativ două ore înainte de anunțul public. Ea a încercat să-l convingă să rămână în funcție, fără succes, și a declarat public că regretă profund decizia, descriindu-l totodată drept un consilier important în timpul crizei economice și financiare.
Unele comentarii de presă germane au interpretat modul abrupt în care Köhler a procedat drept o lovitură politică pentru Merkel și pentru coaliția sa.
Rolul lui Klaus Iohannis și legăturile cu Angela Merkel
Iohannis și Merkel nu s-au întâlnit pentru prima dată după ce acesta a devenit președintele României. În timpul campaniei prezidențiale din 2014, Iohannis afirma public că Merkel îl susține și că relația lor personală era mai veche. El a prezentat atunci o scrisoare primită de la cancelarul german, în care Merkel aprecia experiența sa ca primar al Sibiului și „spiritul european” pe care îl asocia cu acesta. În aceeași scrisoare, Merkel făcea referire și la trecerea PNL în PPE și la alianța cu PDL.
Este un detaliu important. În momentul în care Merkel își exprima sprijinul pentru Iohannis, acesta nu era doar primarul Sibiului. Era candidatul unei alianțe în care se aflau PNL și PDL, iar Merkel lega explicit această construcție politică de apartenența la familia populară europeană.
După victoria lui Iohannis, relația cu Merkel s-a transformat într-o relație oficială la nivel de șefi de stat și de guvern.
În februarie 2015, Iohannis a mers la Berlin și s-a întâlnit cu Angela Merkel. El a declarat atunci că discuțiile au vizat relațiile economice, politice și culturale dintre cele două state și că România se bazează pe sprijinul Germaniei pentru aderarea la Schengen. Iohannis a subliniat totodată interesul pentru atragerea unui număr mai mare de companii germane în România.
Relația a continuat pe durata mandatului lui Merkel. Iohannis și cancelarul german au discutat despre statul de drept, viitorul Uniunii Europene, Brexit, bugetul european și securitate. În 2019, Merkel a venit la Sibiu pentru summitul informal al Consiliului European, într-un moment în care orașul condus ani de zile de Iohannis devenise scena uneia dintre cele mai importante reuniuni europene.
Privită separat, relația Iohannis–Merkel poate fi explicată perfect prin pozițiile oficiale ale celor doi. Germania era și este una dintre cele mai importante puteri europene, iar Iohannis era președintele României. Dar dacă punem relația în aceeași cronologie cu PDL, CDU, PPE și Krichbaum, imaginea devine mai interesantă.
În aceeași perioadă în care Iohannis devenea una dintre principalele figuri ale PPE în România, oameni proveniți din PDL continuau să aibă acces la structurile politice europene construite în jurul aceleiași familii.
În acest punct, PDL devine mai mult decât un partid dispărut din istoria recentă a României. Devine una dintre originile unei rețele politice care a continuat după dispariția formațiunii.
O parte dintre oamenii PDL au ajuns în PNL. Liberalii au rămas membri ai PPE, care devine una dintre principalele platforme prin care politicienii români intră în contact direct cu liderii europeni ai CDU și ai altor partide de centru-dreapta.
Așa se ajunge la Manfred Weber
Liderul PPE a avut în ultimii ani întâlniri și discuții repetate cu Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Ilie Bolojan și Nicușor Dan. În septembrie 2025, Weber a venit la București și a discutat atât cu președintele Nicușor Dan, cât și cu premierul Ilie Bolojan. Relația sa cu Bolojan a continuat și în 2026, inclusiv prin discuții privind situația politică internă, reformele și fondurile europene.
În acest fel, ceea ce fusese în urmă cu un deceniu o relație PDL–CDU începe să arate diferit: PNL–PPE–Berlin–Bruxelles.
Nu este aceeași organizație. Nu sunt aceleași persoane în toate punctele traseului. Dar există o continuitate politică și instituțională.
Iar Germania nu mai este astăzi doar puterea economică europeană cu care România discută despre investiții. După invazia Rusiei în Ucraina, componenta de securitate a relației româno-germane a devenit mult mai importantă.
Compania germană a devenit unul dintre actorii importanți ai industriei de apărare din România. Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Armin Papperger, directorul executiv al Rheinmetall, în 2024. Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a avut, la rândul său, discuții cu acesta, iar în 2025 relația companiei cu Guvernul României s-a intensificat.
Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Papperger și au fost discutate proiectele Rheinmetall din România și posibilitățile de dezvoltare a industriei de apărare în contextul fondurilor europene SAFE.
Aici apare o schimbare de paradigmă. În urmă cu 15 ani, discuția dintre Berlin și București era dominată de Schengen, MCV, reformarea justiției și statul de drept. Astăzi, pe lângă aceste teme, discutăm despre fabrici de muniție, tehnică militară, lanțuri de producție, investiții germane și fonduri europene pentru apărare.
Iar Krichbaum se află din nou în centrul acestei relații. În 2025, omul care condusese ani de zile Comisia pentru Afaceri Europene a Bundestagului a intrat în guvernul lui Friedrich Merz ca ministru de stat pentru Europa. Din această poziție, el are responsabilități directe în politica europeană a Germaniei.
La București, unul dintre interlocutorii săi este Ilie Bolojan. Este o schimbare importantă de perspectivă. Krichbaum nu mai privește România doar din banca Bundestagului. El participă acum, din executivul german, la formularea și aplicarea politicii europene a Germaniei.
Iar relația sa cu România are în spate mai bine de un deceniu de contacte politice. Aici merită să ne întoarcem la Sibiu.
În 2010, Gunther Krichbaum se căsătorea la Sibiu, orașul al cărui primar era Klaus Iohannis. Câțiva ani mai târziu, Iohannis devenea președintele României și avea o relație politică apropiată cu Angela Merkel. În paralel, un om care lucrase pentru Krichbaum, Siegfried Mureșan, devenea unul dintre oamenii importanți ai PPE și ulterior ai PNL. Iar astăzi Krichbaum face parte din guvernul german condus de Friedrich Merz și discută la București cu Guvernul României.
Niciunul dintre aceste elemente, luat separat, nu demonstrează existența unei „rețele germane” care conduce România.
Dar nici nu poate fi ignorat faptul că aceleași nume și aceleași instituții apar, în momente diferite, într-o succesiune de relații politice care se întinde pe aproape două decenii. Acesta este contextul în care trebuie discutată influența germană.
Influența unui stat nu se exercită doar prin ordine directe. În Europa, ea poate funcționa prin partide politice, prin familii europene, prin fundații, prin instituții, prin relații personale construite în timp, prin investiții și prin capacitatea de a avea oameni care cunosc simultan două sisteme politice.
Germania are toate aceste instrumente. Iar România are o generație de politicieni care, în ultimele două decenii, s-a intersectat în mod repetat cu ele.
De aceea, întrebarea relevantă nu este dacă „Germania conduce România”. Pentru o asemenea concluzie nu există dovezi.
Întrebarea relevantă este cât de mare este influența pe care Germania o poate exercita asupra deciziilor românești prin intermediul relațiilor politice și economice construite în interiorul Uniunii Europene.
Și, mai ales, cât de mult din această influență trece prin oameni care au făcut parte din vechiul PDL și care au continuat ulterior în PNL, PPE sau în instituțiile europene.
Pentru că PDL a dispărut dar rețeaua politică europeană în care a funcționat este activă. Iar unii dintre oamenii care au construit aceste relații în urmă cu 10, 15 sau 20 de ani sunt încă astăzi în poziții de decizie.
În cazul lui Gunther Krichbaum, continuitatea este chiar mai evidentă. A fost parlamentar CDU, apoi președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului, a urmărit direct dosarul României, a avut poziții dure în momente de criză politică, a avut o relație personală cu România prin căsătoria de la Sibiu și prin soția sa româncă, iar astăzi este ministru de stat pentru Europa în guvernul lui Friedrich Merz.
În cazul lui Siegfried Mureșan, continuitatea trece prin carieră: Germania, Bundestag, Krichbaum, PPE, politica românească și apoi conducerea PPE.
În cazul lui Klaus Iohannis, continuitatea trece prin relația cu Angela Merkel, construită înainte de președinție și consolidată după ajungerea la Cotroceni. Iar în cazul actualei guvernări, relația se mută tot mai mult spre securitate, industrie de apărare, investiții și fonduri europene.
Aceasta este, probabil, adevărata transformare a influenței germane în România. Este influență politică, europeană, economică și strategică, exercitată într-un moment în care Germania încearcă să își consolideze rolul în arhitectura de securitate a Europei, iar România devine una dintre țările importante de pe flancul estic al NATO.
Iar întrebarea pe care merită să o punem nu este dacă România trebuie să aibă o relație puternică cu Germania. Evident că trebuie. Întrebarea este dacă Bucureștiul reușește să transforme această relație într-un parteneriat în care interesele românești sunt negociate cu aceeași fermitate cu care Germania își urmărește propriile interese.
Acolo se măsoară, în cele din urmă, adevărata independență politică a unui stat european.
