Musafir neașteptat în Fălticeni. Un urs a intrat în două gospodării iar locuitorii au fost avertizați prin RO ALERT
Locuitorii din Fălticeni au fost avertizați în toiul nopții după ce un urs a pătruns în zona locuită și a ajuns în curțile a două gospodării de pe strada Anton Holban.
Alerta a fost transmisă în jurul orei 1:40, când autoritățile au emis primul mesaj RO-Alert prin care oamenii erau sfătuiți să evite deplasările și să nu se apropie de animal.
Ursul a fost observat în apropierea zonei de case, în vecinătatea Spitalului Municipal Fălticeni. Jandarmii au urmărit animalul pe o distanță de câteva sute de metri și au reușit să-i stabilească traseul. La un moment dat, acesta a intrat în curtea unei locuințe, după care a trecut în altă gospodărie.
În jurul orei 2:30, forțele de ordine au reperat din nou animalul, despre care există indicii că este un exemplar matur. Ursul a sărit ulterior într-o altă curte, iar jandarmii și polițiștii au continuat să supravegheze zona dintre străzile Anton Holban și Cuza Vodă.
Pe parcursul nopții, echipajele au patrulat permanent pe străzile Anton Holban, Cuza Vodă și Pietrari, încercând să țină sub control perimetrul și să prevină apropierea oamenilor de animal.
La ora 6:00, autoritățile au transmis un al doilea mesaj RO-Alert, după ce prezența ursului a fost din nou semnalată pe strada Anton Holban.
Locuitorii au fost sfătuiți să rămână în case, să nu încerce să fotografieze sau să alunge ursul și să sune la 112 dacă observă animalul.
Situația a necesitat activarea procedurii de intervenție pentru cazurile în care un urs pătrunde în intravilan. În astfel de situații, echipa de intervenție este coordonată de reprezentantul administrației locale și include reprezentanți ai Jandarmeriei, ai structurii cinegetice sau Gărzii Forestiere și un medic veterinar.
În funcție de situația concretă, sunt analizate măsuri precum îndepărtarea animalului, tranchilizarea și relocarea sau, în cazurile prevăzute de lege, alte măsuri de intervenție.
Prezența ursului în Fălticeni nu este un caz fără precedent. Un episod similar a avut loc în septembrie 2024, când un pui de urs a fost văzut în zona Gării și ulterior a ajuns în alte zone ale orașului, inclusiv în apropierea centrului și pe strada Broșteni.
Incidentul readuce în atenție problema apariției urșilor în apropierea zonelor locuite, unde întâlnirea dintre oameni și animale sălbatice poate deveni periculoasă, în special pe timpul nopții.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook












