Două persoane, scoase inconștiente dintr-un beci din Bârlad. Posibilă intoxicație cu dioxid de carbon
Intervenție de urgență în municipiul Bârlad, unde două persoane au căzut într-un beci și au fost găsite inconștiente, existând suspiciunea că s-ar fi intoxicat cu dioxid de carbon.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bârlad, cu o autospecială de intervenție, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Potrivit primelor informații, cele două persoane au fost găsite inconștiente în interiorul beciului, însă prezentau semne vitale. Pompierii au acționat pentru extragerea acestora din spațiul închis, după care victimele au fost predate echipajelor medicale pentru evaluare și acordarea îngrijirilor necesare.
Din primele date, există posibilitatea ca persoanele să fi fost afectate de acumularea de dioxid de carbon în beci. În astfel de spații închise, gazele pot ajunge la concentrații periculoase și pot provoca pierderea rapidă a stării de conștiență.
Intervenția s-a desfășurat în dinamică, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!











