Un biciclist a fost lovit de un tramvai pe Calea Chișinăului din Iași, în zona Petrom – Baza 3, după ce ar fi traversat printr-un loc nepermis și ar fi efectuat un viraj la stânga în fața tramvaiului.
Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere montate în tramvai, iar imaginile au fost publicate de Compania de Transport Public Iași.
Potrivit reprezentanților CTP, biciclistul a pătruns pe linia de tramvai la aproximativ un metru în fața vehiculului. Vatmanul a acționat imediat sistemul de frânare, însă nu a reușit să evite impactul.
Din fericire, biciclistul era conștient după accident și nu a suferit răni grave. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
În zona respectivă au fost montate separatoare de trafic pentru a împiedica efectuarea virajului la stânga și traversarea liniilor de tramvai prin locuri nepermise. Măsura a fost luată după ce în acel punct au avut loc mai multe incidente.
CTP Iași atrage atenția asupra riscurilor la care se expun participanții la trafic atunci când ignoră semnalizarea și efectuează manevre prin locuri nepermise.
Compania face apel la șoferi, bicicliști și pietoni să respecte regulile de circulație și să manifeste atenție sporită în apropierea liniilor de tramvai.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook














