Probleme la lansarea TollRo: CNAIR anunță disfuncționalități tehnice și suspendă sancțiunile pentru perioada afectată
Lansarea Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), programată pentru 1 octombrie 2026, a fost însoțită de mai multe probleme tehnice. CNAIR anunță că nu va aplica sancțiuni utilizatorilor care nu au putut achiziționa TollRo din cauza disfuncționalităților platformei, începând cu ora 00:00 a zilei de 1 octombrie și până la remedierea problemelor.
Potrivit CNAIR, măsura este prevăzută de cadrul legal aplicabil. Normele stabilesc că, în cazul unei disfuncționalități a sistemului de tarifare sau a mijloacelor automate de control, vehiculele afectate nu sunt înregistrate ca fiind în situație de neplată pentru intervalul în care sistemul nu funcționează corespunzător. Tariful aferent poate fi stabilit ulterior, pe baza datelor disponibile, fără costuri suplimentare pentru utilizator.
Problemele au apărut chiar în momentul punerii în funcțiune a sistemului, când numărul mare de utilizatori care s-au înregistrat și volumul ridicat de tranzacții efectuate într-un interval scurt au generat o încărcare importantă a platformei.
Una dintre problemele semnalate de CNAIR vizează transmiterea mesajelor electronice. Imediat după lansare, platforma a transmis un număr foarte mare de e-mailuri tranzacționale, printre care confirmări, documente justificative și notificări privind conturile utilizatorilor.
Potrivit explicațiilor oferite de CNAIR, serviciile internaționale de e-mail, precum Gmail și Yahoo, folosesc sisteme automate de protecție împotriva mesajelor spam, bazate inclusiv pe reputația domeniului și a adresei IP a expeditorului. Volumul foarte mare de mesaje transmis imediat după lansare a determinat limitarea temporară a mesajelor provenite de la domeniul etoll.ro.
În consecință, unele notificări au fost întârziate sau nu au ajuns la destinatari. CNAIR precizează însă că această problemă afectează transmiterea prin e-mail a confirmărilor și procesul de creare a conturilor pentru utilizatorii cu adrese Gmail și Yahoo, nu achiziția sau valabilitatea rovinietei și a TollRo.
Pentru creșterea capacității de transmitere a mesajelor, CNAIR anunță că lucrează împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru punerea în funcțiune a unor servicii de e-mail suplimentare.
O altă problemă identificată privește interconectarea platformei TollRo cu procesatorul de plăți. Mai exact, au fost constatate disfuncționalități în fluxul de autorizare și confirmare a tranzacțiilor dintre platformă și procesator.
CNAIR precizează că funcția de alimentare a contului cu credite TollRo permite utilizatorilor să își încarce contul cu credite mobile, însă problema apărută este una tehnică și este legată de interfața de comunicare cu procesatorul de plăți.
„Problema apărută este una exclusiv tehnică și ține de interfața de comunicare cu procesatorul de plăți”, transmite CNAIR, care precizează că este derulată o analiză tehnică împreună cu procesatorul pentru identificarea și remedierea cauzei.
În paralel, sunt verificate și reconciliate tranzacțiile inițiate în intervalul afectat, astfel încât orice sumă achitată de utilizatori să fie atribuită corect în conturile acestora.
CNAIR anunță că fluxul de plăți este monitorizat permanent până la stabilizarea completă a sistemului, iar echipele tehnice lucrează la remedierea problemelor.
Autoritatea le transmite utilizatorilor că, în perioada în care platforma este afectată de disfuncționalități, nu vor fi sancționați pentru imposibilitatea de a achiziționa TollRo, urmând ca situația să fie gestionată conform prevederilor legale aplicabile.
CNAIR precizează că va reveni cu un nou anunț după remedierea problemelor tehnice.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!














