Polițist atacat cu mașina în Suceava, după un transport ilegal de lemne. Trei persoane, trimise în judecată
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a finalizat cercetările într-un dosar în care trei persoane au fost trimise în judecată, după un incident violent produs în județul Suceava. Un polițist a fost rănit după ce un autoturism ar fi fost îndreptat intenționat spre autospeciala în care acesta se afla.
Potrivit rechizitoriului, incidentul a avut loc la 23 iulie 2025, în timp ce primul inculpat conducea un autoturism în direcția comunei Stulpicani, județul Suceava. Anchetatorii susțin că acesta, determinat de un al doilea inculpat, a îndreptat autovehiculul spre o autospecială de poliție care era parcată în afara părții carosabile.
În interiorul autospecialei se afla un comisar-șef de poliție, care a fost rănit în urma impactului. Mașina de poliție a fost, de asemenea, avariată.
Primul inculpat a fost trimis în judecată, aflat sub control judiciar, pentru distrugere și ultraj, în forma tentativei de omor calificat comise asupra unui polițist.
Al doilea inculpat, aflat tot sub control judiciar, este acuzat de instigare la distrugere și instigare la ultraj, în forma tentativei de omor calificat asupra unui polițist.
Potrivit procurorilor, atacul asupra autospecialei nu ar fi fost un act izolat, ci ar fi avut legătură directă cu un transport de material lemnos.
Anchetatorii susțin că scopul acțiunii ar fi fost împiedicarea polițiștilor să constate o altă faptă penală, respectiv transportul de material lemnos fără documentele necesare care să ateste proveniența legală.
În acest caz, al treilea inculpat a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracțiunea prevăzută de Codul silvic privind transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de avizul de însoțire sau fără proveniență legală.
Conform rechizitoriului, acesta ar fi condus un ansamblu rutier care transporta peste 20 de metri cubi de material lemnos, fără documentele specifice de transport care să dovedească proveniența legală a încărcăturii.
Procurorii susțin că acțiunea celorlalți doi inculpați ar fi urmărit tocmai împiedicarea constatării acestei situații de către polițiști.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, instanță competentă să soluționeze cauza în primă instanță.














