Galați | Accident feroviar în Ghidigeni. Două persoane au rămas încarcerate
UPDATE 1: „În data de 1 octombrie 2026, la ora 16:12, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident feroviar, în urma căruia o autoutilitară a fost lovită de un tren.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci, care, în urma primelor verificări efectuate, au stabilit că o femeie, în vârstă de 26 de ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre localitatea Ghidigeni către DN 581, la trecerea la nivel cu calea ferată de la intersecția cu DJ 240, nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase aflate în funcțiune și ar fi pătruns pe calea ferată.
În acel moment, autoutilitara a fost lovită de un tren care circula pe relația București – Iași.
În urma impactului, conducătoarea auto și trei pasageri aflați în autoutilitară, respectiv un bărbat, în vârstă de 64 de ani, o femeie, în vârstă de 45 de ani, și o minoră de 7 ani, au decedat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia”, a transmis IPJ Galati.
UPDATE: Potrivit ISU Galați în autoutilitară se aflau 4 persoane: 1 bărbat, 2 femei și 1 copil. Din păcate toți au decedat.
STIRE INITIALA: Un accident feroviar grav s-a produs în această după amiază pe linia de cale ferată Iași–Tecuci, după ce trenul 1661, aparținând operatorului CFR Călători, a surprins o autoutilitară la o trecere la nivel cu calea ferată.
Potrivit informațiilor transmise de Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, accidentul a avut loc în jurul orei 16:10, la trecerea la nivel cu calea ferată de tip SAT, în capătul X al haltei de mișcare Ghidigeni, pe linia CF 600 Iași–Tecuci.
În urma impactului, două persoane aflate în autoutilitară au rămas încarcerate. Una dintre victime se află în stare gravă, potrivit informațiilor disponibile la fața locului.
CITESTE SI: Galați | Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în Cudalbi
La locul accidentului intervin în aceste momente pompierii, polițiștii și echipajele medicale de ambulanță, care acționează pentru descarcerarea victimelor și acordarea primului ajutor.
Imediat după producerea accidentului au fost alertate Serviciul de Urgență 112 și Poliția Transporturi Feroviare.
Trenul 1661 circula pe relația aferentă liniei Iași–Tecuci în momentul producerii impactului. Împrejurările exacte în care autoutilitara a ajuns pe calea ferată urmează să fie stabilite de polițiști în cadrul cercetărilor.
Autoritățile continuă intervenția la fața locului, iar ancheta va trebui să stabilească modul în care s-a produs accidentul și cine se face responsabil pentru producerea acestuia.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!












