Cris-Tim face o achiziție majoră: preia Via Trend și Snack 4U și își extinde puternic afacerile cu mâncăruri gata preparate
Cris-Tim Family Holding a anunțat semnarea unui contract prin care va prelua integral compania Via Trend Ready Meals, care deține la rândul său 100% din Snack 4U Concept. Tranzacția vizează două companii importante de pe piața românească a produselor ready meals și a sandvișurilor.
Acordul a fost semnat pe 2 octombrie 2026 cu Brainfly Ltd., iar finalizarea tranzacției este estimată pentru sfârșitul lunii noiembrie, dacă vor fi îndeplinite toate condițiile prevăzute în contract. Prin această operațiune, Cris-Tim va ajunge să controleze direct Via Trend și indirect Snack 4U.
Cris-Tim își consolidează poziția pe piața ready meals
Via Trend este unul dintre principalii concurenți ai Cris-Tim pe segmentul mâncărurilor gata preparate, având venituri de ordin similar și un portofoliu apropiat de produse.
Snack 4U este prezentată de Cris-Tim drept cel mai mare producător de sandvișuri din România. Cele două companii produc atât sub propriile mărci, cât și pentru marile lanțuri internaționale de retail care activează pe piața românească.
Produsele Snack 4U ajung, de asemenea, în HoReCa și în comerțul tradițional. Printre mărcile din portofoliul celor două companii se numără Daniela’s, Paparude și Snack 4U.
Achiziția va consolida poziția Cris-Tim pe segmentul produselor ready meals și îi va permite să intre mai puternic pe piața sandvișurilor.
„Semnarea acestui acord reprezintă un pas important în implementarea strategiei de creștere pe care am prezentat-o investitorilor la momentul IPO-ului. Această achiziție ne va consolida semnificativ poziția de lider pe segmentul de ready meals și va crea noi oportunități în segmentul sandvișurilor. Vedem un potențial considerabil în această categorie, care a înregistrat constant creșteri anuale de două cifre și pentru care perspectivele rămân foarte bune”, a declarat Radu Timiș Jr., CEO al Cris-Tim Family Holding.
CITESTE SI: AQUILA pregătește absorbția Parmafood. Compania cumpărată în 2024 va dispărea ca entitate juridică
Acesta consideră că schimbarea obiceiurilor de consum va susține dezvoltarea acestei piețe.
„Pe măsură ce puterea de cumpărare a consumatorilor români se apropie de nivelurile europene, considerăm că aceștia se vor orienta tot mai mult către produse proaspete, practice, gata de consum sau gata de gătit, care oferă varietate, simplifică pregătirea meselor de zi cu zi și răspund așteptărilor privind calitatea, valoarea nutrițională și beneficiile funcționale”, a mai spus Radu Timiș Jr.
Odată cu finalizarea tranzacției, aproximativ 380 de angajați ai Via Trend și Snack 4U vor intra în echipa Cris-Tim.
„Așteptăm cu bucurie să le urăm bun venit în echipa Cris-Tim celor 380 de colegi, odată cu finalizarea tranzacției. Experiența lor va avea un rol important în următoarea etapă de creștere, în care vom lucra împreună pentru a dezvolta produse noi și a ridica standardele la nivelul întregii categorii”, a declarat CEO-ul Cris-Tim.
Cris-Tim urmărește integrarea producției în cel mult două fabrici
Via Trend și Snack 4U operează în prezent trei unități de producție. Două dintre acestea sunt deținute de companii, iar una este închiriată.
Fabricile se află în Moara Domnească, județul Ilfov, Pietroasele, județul Buzău, și București. Una dintre unități este o fabrică modernă, construită recent, cu o suprafață de producție de aproximativ 8.000 de metri pătrați.
Cris-Tim deține deja două unități de producție dedicate segmentului ready meals. Planul companiei este ca, după preluare, producția cumulată de mâncăruri gata preparate și sandvișuri să fie concentrată în cel mult două unități.
Obiectivul este creșterea gradului de utilizare a fabricilor și reducerea costurilor prin eficientizarea producției și logisticii.
Tranzacția are și o componentă importantă legată de planul de investiții al companiei. La momentul listării la bursă, Cris-Tim anunțase intenția de a investi aproximativ 100 de milioane de lei într-o nouă fabrică destinată producției de mâncăruri gata preparate. Proiectul urma să includă și capacități pentru producția de sandvișuri.
Noua achiziție schimbă însă perspectiva. Via Trend și Snack 4U dețin deja o unitate modernă, construită recent, cu dimensiuni comparabile cu fabrica pe care Cris-Tim intenționa să o construiască.
Astfel, compania poate folosi infrastructura deja existentă în loc să dubleze investițiile în capacități de producție.
Cris-Tim anunță că va reevalua proiectul de investiții și că necesarul revizuit de capital, precum și calendarul investițiilor, vor fi prezentate investitorilor după finalizarea analizei.
Afaceri de peste 143 de milioane de lei pe an, în medie
Potrivit estimărilor preliminare ale conducerii Cris-Tim, Via Trend și Snack 4U au avut împreună, în perioada 2023–2025, o cifră de afaceri anuală medie ajustată de aproximativ 143,2 milioane de lei.
Compania precizează că aceste cifre sunt estimări bazate pe informații financiare istorice întocmite potrivit Standardelor Române de Contabilitate și ajustate preliminar pentru a aproxima o bază IFRS.
Datele nu au fost auditate sau verificate independent și nu reprezintă o prognoză privind rezultatele viitoare ale companiilor achiziționate.
Achiziția a fost aprobată de Consiliul de Administrație al Cris-Tim și autorizată de Consiliul Concurenței. Compania precizează că a fost obținută și autorizarea necesară în cadrul procedurii de examinare a investițiilor din România.
Finalizarea este estimată până la sfârșitul lunii noiembrie 2026, cu condiția îndeplinirii tuturor cerințelor rămase.
Pentru că tranzacția ar urma să fie finalizată spre sfârșitul anului, Cris-Tim nu intenționează să modifice bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru 2026. Țintele financiare comunicate anterior investitorilor rămân, astfel, neschimbate.
După finalizarea preluării, Cris-Tim intenționează să integreze cele două companii printr-o fuziune prin absorbție. Procesul va depinde de aprobările corporative necesare și de parcurgerea procedurilor legale.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!














