Spitalul din Buhuși devine centru de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar, în perioada 2026–2029
Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși va derula, în perioada 2026–2029, activități de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar, în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Programul național de detectare precoce”.
Unitatea medicală din Buhuși va deveni astfel centru de screening pentru populația din regiunea Nord-Est, oferind acces la servicii medicale dedicate prevenirii și identificării într-un stadiu cât mai timpuriu a cancerului pulmonar.
Programul va fi derulat în baza unui parteneriat și a unui contract de afiliere cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. În cadrul proiectului vor fi efectuate servicii medicale de screening destinate identificării precoce a unor leziuni suspecte de cancer pulmonar.
Reprezentanții Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși subliniază importanța proiectului pentru pacienții din județul Bacău, dar și pentru cei din întreaga regiune Nord-Est, în condițiile în care depistarea precoce a cancerului pulmonar poate facilita stabilirea rapidă a diagnosticului și accesul la tratamentul adecvat.
„Este un proiect important pentru pacienți, pentru comunitatea locală și pentru întreaga regiune”, transmit reprezentanții unității medicale.
Prin includerea în acest program, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” își propune să dezvolte în continuare servicii medicale moderne și accesibile, cu accent pe prevenție și pe depistarea cât mai timpurie a unor afecțiuni grave.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook












