Sute de mii de lei și 15.000 de euro, pretinși pentru angajări și promovări în Armată. Un bărbat, cercetat de DNA pentru trafic de influență
Un bărbat este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trei infracțiuni de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit sume importante de bani pentru a facilita mutarea unui militar, promovarea unui examen în cadrul Armatei Române și angajarea unei persoane la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. Inculpatul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu 8 octombrie 2026.
Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie–mai 2026, bărbatul ar fi pretins și primit 13.000 de lei de la o persoană, lăsând-o să creadă că are influență asupra membrilor unei comisii care urma să analizeze solicitarea de transfer a acesteia de la o unitate militară din Caracal la o unitate din județul Tulcea. Banii ar fi fost solicitați pentru a determina membrii comisiei să aprobe mutarea.
Ulterior, inculpatul ar mai fi primit aproximativ 7.000 de lei de la aceeași persoană, susținând că suma era necesară pentru plata meselor membrilor comisiei și pentru a asigura aprobarea transferului.
160.000 de lei pentru promovarea unui examen militar
Anchetatorii susțin că, tot în luna mai 2026, bărbatul ar fi pretins și primit, în două tranșe, suma totală de 160.000 de lei. Acesta ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui general din Armată și asupra comandantului Școlii de instruire pentru logistică „General-maior Constantin Constantiniu”.
Potrivit DNA, influența ar fi urmat să fie exercitată pentru a-i asigura persoanei respective promovarea examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursurile aferente.
Dosarul vizează și fapte presupus comise în anul 2021. Conform procurorilor, inculpatul ar fi pretins și primit de la două persoane, tată și fiu, suma totală de 15.000 de euro, în două tranșe.
CITESTE SI: 19 inculpați după descinderile DNA din vămi. Opt persoane, plasate sub control judiciar
Bărbatul le-ar fi lăsat să creadă că poate interveni, prin intermediul unor persoane publice din județul Olt, pe lângă funcționarii implicați în procedurile legale de angajare. Scopul ar fi fost facilitarea angajării unuia dintre cei doi pe un post de șofer la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
La data de 8 octombrie 2026, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și plasarea bărbatului sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Pe durata măsurii preventive, acesta trebuie să se prezinte ori de câte ori este chemat de anchetatori, nu poate părăsi teritoriul României fără acordul procurorilor DNA și nu poate comunica direct sau indirect cu persoanele indicate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Procurorii i-au atras atenția că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor impuse poate duce la înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele. Punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul.














