Pregătirile pentru masa oferită pelerinilor de Sfânta Parascheva sunt în plină desfășurare la Iași. Aproximativ 60.000 de sarmale vor fi pregătite pentru credincioșii veniți din întreaga țară, iar anul acesta cele de post vor fi mai numeroase decât cele cu carne.
Masa pelerinilor este organizată cu sprijinul Primăriei Iași, al instituțiilor din subordinea municipalității, al restaurantelor și al altor parteneri care contribuie prin donații și sponsorizări.
Aproape 25.000 de sarmale, pregătite de instituțiile municipalității
Din totalul estimat de 60.000 de sarmale, aproximativ 25.000 sunt pregătite la Cantina de Ajutor Social și la cele două centre rezidențiale pentru persoane vârstnice ale municipalității. Restul vor fi asigurate de instituții subordonate Primăriei, restaurante și parteneri implicați în acțiune. 
Potrivit Luminiței Munteanu, șefa Direcției de Asistență Socială Iași, preparatele de post vor predomina anul acesta, însă pelerinii vor putea primi și sarmale cu carne.
„Cantitatea totală rămâne în jur de 60.000. Vor fi în mare majoritate doar de post la masa pelerinilor, însă vor fi și de dulce, dar într-o cantitate mai mică”, a precizat Luminița Munteanu, șefa Direcției de Asistență Socială Iași.
Apă, vin și cozonac pentru credincioși
Pe lângă sarmale, pelerinii vor primi apă, vin și cozonac. Masa caldă este oferită în cadrul manifestărilor dedicate hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, la care participă în fiecare an credincioși din numeroase județe ale țării.
Organizatorii se pregătesc pentru un număr mare de persoane, astfel că zona în care va fi distribuită mâncarea ar putea deveni aglomerată.
Masa pelerinilor a devenit o tradiție a hramului de la Iași, oferind credincioșilor posibilitatea de a primi o masă caldă după orele petrecute la rând pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva.











