Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost coborât în siguranță de pe un bloc din municipiul Focșani, miercuri, 15 octombrie, după ce polițiștii au fost sesizați că acesta ar intenționa să se arunce de la înălțime. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, pompieri și jandarmi.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, sesizarea a fost făcută în jurul orei 15:28, când Poliția Municipiului Focșani a fost alertată cu privire la situația bărbatului.
La fața locului au ajuns polițiști, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al Județului Vrancea și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, care au intervenit pentru gestionarea situației.

Bărbatul a cooperat cu forțele de intervenție
În urma dialogului purtat cu echipele de intervenție, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a cooperat cu autoritățile și a fost coborât în siguranță de pe bloc, cu sprijinul pompierilor din cadrul ISU Vrancea.
În acest caz, urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citeste și: https://aloromania.ro/cinci-marinari-de-pe-o-nava-avariata-salvati/













