Alertă în Marea Neagră: o navă cu 13 marinari la bord ar fi fost atacată cu drone. Un om a murit, trei sunt dați dispăruți
O amplă operațiune de căutare și salvare se desfășoară vineri în Marea Neagră, după ce nava Khoryv, aflată în afara apelor teritoriale ale României, ar fi fost vizată de un atac cu drone. Nouă membri ai echipajului au fost salvați, o persoană a fost găsită decedată, iar alți trei marinari sunt dați dispăruți, potrivit informațiilor transmise de Autoritatea Navală Română (ANR).
Centrul Maritim de Coordonare din cadrul ANR a fost alertat în jurul orei 10:00 cu privire la situația navei, aflată la aproximativ 13 mile marine în larg, în dreptul Constanței. La bord se aflau 13 persoane: zece cetățeni ucraineni și trei cetățeni azeri.
După primirea semnalului de alarmă, nave aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) și Ministerului Afacerilor Interne au fost trimise în zonă pentru recuperarea marinarilor.
Potrivit autorităților navale, echipele de intervenție au reușit să scoată din apă nouă persoane în viață și să recupereze trupul neînsuflețit al unui membru al echipajului. Operațiunile continuă pentru găsirea celorlalți trei marinari.
Condițiile meteorologice nefavorabile și vizibilitatea redusă îngreunează intervenția. Din acest motiv, operațiunea de salvare nu poate fi desfășurată pe cale aeriană cu elicopterul, iar echipele intervin cu nave de salvare.
Deocamdată, circumstanțele exacte ale incidentului și natura atacului nu au fost confirmate oficial. Autoritățile continuă operațiunile pentru identificarea persoanelor dispărute și gestionarea situației de urgență.














