Circulația trenurilor între Eforie Nord și Eforie Sud, suspendată din cauza surpării terasamentului. Ploile nu se opresc în județul Constanța
Circulația trenurilor între Eforie Nord și Eforie Sud a fost suspendată temporar, marți dimineață după ce terasamentul căii ferate s-a surpat. Decizia a fost luată de CFR din motive de siguranță, în contextul ploilor abundente care afectează județul Constanța.
Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., circulația feroviară a fost închisă începând cu ora 07:00, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța.
Pentru a asigura continuitatea transportului, CFR organizează transbordarea călătorilor între stațiile Constanța și Mangalia. Personalul de specialitate evaluează în prezent starea infrastructurii și stabilește intervențiile necesare pentru repararea terasamentului.
CITESTE SI: Fragment de dronă, găsit pe o plajă din Eforie Nord
Circulația trenurilor va fi reluată numai după finalizarea lucrărilor și verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor de siguranță.
Problemele de pe calea ferată apar în contextul unei avertizări meteorologice de cod portocaliu de ploi importante cantitativ, valabilă marți, 3 noiembrie, între orele 10:00 și 20:00, pentru județul Constanța.
Meteorologii avertizează că se vor înregistra cantități de apă de 30–35 de litri pe metru pătrat, iar izolat, în sudul și sud-estul județului, se pot acumula aproximativ 50 de litri pe metru pătrat.
Ploile abundente pot afecta în continuare infrastructura și circulația în zonă, iar pasagerii care călătoresc spre Mangalia sunt sfătuiți să țină cont de transbordarea organizată de CFR și de eventualele modificări ale programului trenurilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp Alo Romania și primești știrile importante direct pe telefon, rapid și simplu https://shorturl.at/OviNm














