Explozie provocată de o acumulare de gaze pe o stradă din Iași. O persoană a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului
În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pe strada Poienilor din municipiul Iași, unde a fost semnalată producerea unui posibil incendiu, cu o persoană rănită.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, încadrate cu echipajele aferente, precum și un echipaj medical, cu medic, aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
CITESTE SI: Vaslui | Doi bătrani au fost răniți într-o explozie provocată de acumulare de gaze în localitatea Pogana
La sosirea echipajelor de intervenție, a fost identificată o persoană conștientă și cooperantă, care prezenta arsuri de gradul II pe aproximativ 20% din suprafața corporală.
Victima a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Iași și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În urma verificărilor efectuate la locul intervenției, s-a constatat că deflagrația s-a produs ca urmare a aprinderii gazelor acumulate. Cauza probabilă a evenimentului a fost utilizarea defectuoasă a sistemului de aprindere al aparatului de preparat hrana.












