Românii știu foarte bine că în instituțiile statului nu mai contează competența, ci relațiile. Funcțiile sunt ocupate pe criterii de pile, rudenii și apartenență de partid, nu pe baza meritului sau a concursurilor corecte.
Concursurile sunt o farsă: subiectele se scurg „în familie”, dosarele sunt aranjate, iar cei care chiar știu meserie rămân pe dinafară. Statul a devenit o agenție de plasare a neamurilor și a clientelei politice, unde singura condiție reală este carnetul de partid.
Rezultatul e vizibil: birocrație sufocantă, incompetență crasă și o administrație care trăiește doar pentru salarii și privilegii, nu pentru cetățean. România nu are stat, are o rețea de sinecuri.
Corupția este cimentul care ține acest sistem strâmb în picioare. Funcțiile se cumpără, contractele publice se dau pe șpagă, iar banii care ar trebui să ajungă la investiții se scurg în buzunarele clientelei politice. Așa se explică de ce drumurile, școlile și spitalele zac în paragină, în timp ce „băieții deștepți” din jurul partidelor se îmbogățesc peste noapte. Iar acolo unde nu e corupție directă, este incompetență. Funcționari puși în posturi pe care nu le înțeleg, șefi care nu știu nici măcar ce atribuții au, directori care nu pot lega două fraze coerente. În loc să rezolve probleme, aparatul de stat creează altele noi, blocând investiții și sufocând inițiativele cetățenilor. România e condusă, în mare parte, de oameni nepregătiți și total rupți de realitate.
