Bacău | Un muncitor și-a pierdut viața după ce s-a surpat un mal de pământ
Pompierii militari băcăuani au intervenit în această după amiază în comuna Orbeni, sat Orbeni, în urma unui incident în care un mal de pământ s-a surpat peste un bărbat, care desfășura lucrări de săpături în zonă.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un sistem de stabilizare a malurilor.
CITESTE SI: Bacău | Un polițist și o studentă au readus la viață un copil de 4 ani
În sprijin au intervenit și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău. Victima a fost extrasă de către echipele de intervenție, însă, din nefericire, aceasta nu prezenta semne vitale, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.





















































