Bărbat din Cluj, găsit fără viață sub un pod, după ce familia îl dăduse dispărut. Sfârșit tragic pentru un bărbat de 73 de ani din Cluj-Napoca, care fusese dat dispărut de familie. Acesta a fost găsit fără viață sub un pod din zona Canalului Morii, în municipiul Gherla.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în data de 16 februarie, în jurul orei 14:30, Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată prin apel la 112 de către o femeie, care a anunțat că a descoperit o persoană decedată sub un pod din zonă.
Bărbat din Cluj, găsit fără viață sub un pod, după ce familia îl dăduse dispărut
Un echipaj s-a deplasat de urgență la fața locului și a confirmat cele sesizate. În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 73 de ani, care plecase voluntar cu o zi înainte din Cluj-Napoca. Dispariția acestuia fusese semnalată azi de fiica sa, în jurul orei 13:20, la Secția 2 Poliție Cluj-Napoca, femeia fiind disperată și cerând sprijinul autorităților pentru a-l găsi.
La examinarea preliminară a trupului nu au fost identificate urme vizibile de violență. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs tragedia, dosarul fiind instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, potrivit Stiridecluj.ro





















































