Călin Georgescu a recunoscut că s-a întâlnit cu fugarul Sebastian Ghiță ca parte a unei strategii
Intr-o înregistrare audio publicată de jurnalistul Cristi Ciupercă duminică și preluată ulterior de România TV, Sebastian Ghita povesteste momentul in care l-a intalnit pe Calin Georgescu in Serbia.
”Prin decembrie 2021, Călin Georgescu ăsta a venit la mine la Belgrad, mă rog, ciudat. Am fost cu el la un restaurant frumos, Jerry… mi l-a trimis cineva, m-a rugat cineva neapărat să-l primesc, să mă văd cu el. Şi… foarte ciudat, mi-a arătat clipul ăla al lui când intră el în apă şi iese cu calul, cu nu ştiu ce… Şi mi-a zis: ,,Domne’, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Preşedintele României, am venit să mă văd cu nişte prieteni sârbi, ruşi, am nevoie de ajutor şi de sprijin. Mi s-a părut ciudat rău de tot. Am stat vreo două-trei ore cu el. Foarte curios că acum ceva timp a început o anchetă a unei comisii de investigaţie americană care verifică legăturile lu’ Călin Georgescu ăsta cu ruşii, dacă a primit finanţare de la ruşi, chestii, trestii. Mie îmi e clar că e conectat şi că probabil ăia l-au sprijinit cu bani, cu relaţii şi sigur… adică ceva făcea el acolo în Serbia, cu sârbi, cu ruşi. Foarte ciudat mi s-a părut! Mi-a zis că el e susţinut de d-ăştia, de foşti ofiţeri, ofiţeri din structuri şi că are suport masiv şi că sigur… ceva mesianic aşa, că ţara se va întoarce spre el. Foarte… foarte curios”, se mentioneaza in inregistrarea audio.
Calin Georgescu a confirmat aseara la Realitatea TV ca s-a intalnit in Serbia cu fugarul Sebastian Ghita, ca parte a unei strategii.
„Este adevărat că m‑am văzut cu dânsul la Belgrad, însă pot să vă spun un lucru, în premieră: m‑am văzut atât cu dânsul, cât şi cu alţi 7–8 similari, cărora le‑am cerut ajutorul cu un singur scop: să nu mi‑l dea. Asta a fost strategia mea, pentru că ulterior, după ce am stat de vorbă cu cei 7–8, am auzit din partea serviciilor române de informaţii: «Georgescu nu are bani, nu are cum să câştige, stăm liniştiţi.» Şi atunci m‑am înscris în cursă. Am făcut acest lucru absolut deliberat”, a declarat Călin Georgescu.



















































