Iași | Incendiu puternic în Brătuleni: pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor și salvarea bunurilor
Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Iași intervin în aceste momente în satul Brătuleni, comuna Miroslava, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un coș de fum, care s-a extins rapid la o locuință și o anexă gospodărească. La fața locului au fost mobilizate inițial două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat, forțele de intervenție ajungând în scurt timp la locul solicitării.
Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, afectând atât construcțiile, cât și o cantitate considerabilă de furaje, estimată la circa 10 tone. Din cauza intensității incendiului și a riscului de extindere, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu încă o autospecială de stingere și cinci pompieri militari.
CITESTE SI: Incendiu la balconul unui apartament din Breazu. Pompierii din Iași intervin cu mai multe autospeciale
Intervenția a fost una complexă, pompierii reușind să lichideze incendiul izbucnit la anexa gospodărească, ulterior concentrându-și eforturile asupra zonei de depozitare a furajelor, unde focul s-a manifestat cu degajări mari de fum și pericol ridicat de propagare.
Pe parcursul misiunii, salvatorii au demonstrat nu doar eficiență, ci și empatie, reușind să salveze un cățeluș surprins de incendiu. Animalul, afectat de fumul dens, a fost găsit în apropierea focarului și scos în siguranță din zona de pericol, primind îngrijirile necesare.
La această oră, intervenția este în dinamică, pompierii acționând pentru lichidarea completă a focarelor și eliminarea oricărui risc de reaprindere sau extindere a incendiului.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!

















































