Alarma a fost dată chiar de proprietarul gospodăriei, trezit din somn de zgomotul puternic produs de incendiu.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și voluntarii din cadrul Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șendriceni.
Incendiu devastator în Botoșani! O anexă de 200 mp a ars complet, proprietarul a ajuns la spital cu arsuri
La sosirea echipajelor, anexa ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Pompierii au acționat rapid pentru a împiedica extinderea focului la locuință. Până la sosirea forțelor de intervenție, proprietarul a reușit să evacueze animalele din interior.
Intervenția pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor a durat mai bine de patru ore. Misiunea a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în clădire, precum și de suprafața extinsă afectată de flăcări.
Proprietarul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital, după ce a suferit arsuri la o mână și în zona abdomenului, precum și traumatisme în urma unei căderi de la același nivel.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!





















































