miercuri, 18 februarie, 2026

O femeie a născut acasă în comuna Victoria din judetul Iasi după ce ambulanța a rămas înzăpezită

O intervenție medicală s-a desfășurat în condiții dificile, în județul Iași, după ce o ambulanță aflată în misiune în satul Stânca, comuna Victoria, a derapat din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă și nu și-a mai putut continua deplasarea.

O femeie a născut acasă în comuna Victoria din judetul Iasi după ce ambulanța a rămas înzăpezită

Apelul la 112 a fost primit la ora 06:14, din partea unei femei de 34 de ani, însărcinată în 39 de săptămâni, care a intrat în travaliu. Un echipaj al Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a fost trimis de urgență la caz, însă la ieșirea din satul Victoria spre satul Stânca, autospeciala a derapat și a rămas imobilizată din cauza condițiilor de iarnă.

Din cauza întârzierii provocate de vreme, femeia a născut la domiciliu. Pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțele voluntare din cadrul primăriei, care au oferit sprijin în teren.

CITESTE SI: Drumuri inchise sau cu trafic restrictionat in mai multe zone din tara

În paralel, a fost direcționată o altă ambulanță către locul intervenției. De asemenea, în sprijin a fost trimisă și o autospecială 4×4 a pompierilor, care a reușit să ajungă la pacientă în condiții de siguranță.

Pacienta – devenită între timp lehuză – și nou-născuta au fost preluate și transportate la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă Iași.

Potrivit informațiilor oficiale, ambele sunt în stare stabilă și în afara oricărui pericol.

Intervenția s-a desfășurat cu prioritate pentru protejarea vieții și sănătății mamei și copilului, în cooperare cu structurile locale de sprijin, pe fondul condițiilor meteo severe care afectează zona Moldovei.

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne pe rețelele sociale

Știri Recente