Prahova | Incendiu la o biserică monument istoric din comuna Puchenii Mari
În cursul acestei dimineți a izbucnit un incendiu la biserica „Sfântul Nicolae” din satul Puchenii Moșneni, comuna Puchenii Mari, județul Prahova.
Potrivit informațiilor transmise de autoritățile de intervenție, incendiul se manifestă cu flacără deschisă la nivelul turlelor și afectează aproximativ 200 de metri pătrați din suprafața totală de circa 400 de metri pătrați. Aproximativ 120 de persoane aflate în interior s-au autoevacuat, fără a fi înregistrate victime.
La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD, sprijiniți de o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei.
CITESTE SI: Video-Biserică de patrimoniu din Muzeul Satului Bănățean, mistuită de flăcări
Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” este monument istoric, grupă valorica A și este localizată în centrul satului Puchenii Moșneni, pe Șoseaua Națională București – Ploiești. Lăcașul de cult a fost construit în anul 1884 din contribuția locuitorilor și a altor donatori. Clădirea a fost refăcută în anul 1935, iar pictura a fost realizată de Anton Serafim.
Ministerul Culturii se află în legătură cu Direcția Județeană pentru Cultură Prahova pentru evaluarea situației și pentru stabilirea măsurilor necesare de protejare a patrimoniului cultural.
Din primele cercetări efectuate de autoritățile competente, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric. În această perioadă de tranziție între sezonul rece și începutul primăverii, când instalațiile de încălzire și rețelele electrice sunt utilizate intens, verificarea și întreținerea acestora reduc riscul producerii unor incendii.



















































