Primarii social-democrați, atacuri în rafală la adresa premierului Ilie Bolojan: acuzații privind reducerea fondurilor pentru orașe
Mai mulți primari social-democrați au lansat atacuri și ironii la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzând Guvernul că a modificat alocările bugetare pentru autoritățile locale fără consultare și că a redus sume importante din bugetele municipiilor.
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a reacționat dur într-o postare publicată pe Facebook, afirmând că măsurile adoptate de Guvern îi afectează direct pe locuitorii orașului și pun presiune suplimentară pe administrația locală.
„După ce m-ați obligat să măresc taxele și impozitele locale, să mă fac de râs în fața gălățenilor, să fiu cel mai urât om din oraș, după ce am încasat eu și familia mea toate injuriile unora, mai faceți încă o «reformă». Veniți «noaptea ca hoții» și ne furați 20 de milioane de lei din bugetul orașului. Sunt aproape toți banii din creșterea taxelor și impozitelor locale, pe care toți gălățenii au fost forțați să le plătească”, a scris edilul.
CITESTE SI: Șoc în Galați: Mașină de salubritate s-a scufundat într-o groapă uriașă pe Strada Brăilei
Acesta susține că diminuarea fondurilor ar putea afecta investițiile locale, inclusiv lucrările de infrastructură și proiectele din domeniul educației și sănătății.
„Am încercat să fiu înțelegător. Dar e prea mult. Este peste puterea mea de a mai accepta. Cum să le explic gălățenilor că nu mai sunt bani de reparat străzi, după ce au plătit dublu? Cum să mai termin lucrări la școli sau spitale în aceste condiții? Cum și de ce să mă justific de fiecare dată în fața gălățenilor pentru incompetența celor din Guvern, pentru care trebuie să suferim toți? Vedea-v-aș primar încă o dată”, a mai transmis Pucheanu.
La rândul său, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a adoptat un ton ironic la adresa premierului, adresându-se mamei acestuia într-o postare pe rețelele sociale.
„Doamna mama lui Ilie Bolojan, am înțeles că m-ați certat că, cer bani de salarii de la băiatul dvs. și că am cheltuit la Târgul de Crăciun pe luminițe. Ca să știți și dvs., nu am cerut bani de salarii, am cerut să repare o centrală care era a Guvernului și care mi-a lăsat craiovenii mei în frig iarna asta vreo șapte zile”, a scris edilul.
Vasilescu a continuat mesajul într-un registru ironic, acuzând Guvernul că ar fi redus semnificativ fondurile orașului.
„Ca să vi-l pârăsc pe mititel, să știți că în seara asta tocmai i-a jefuit pe craioveni de mai mult de 50 de milioane după ce i-a obligat să plătească impozite locale duble, prin amendamentele pe care le-a citit domnul Nazare pe bandă direct în ședința de guvern, fără consultare publică”, a afirmat aceasta.
Primarul a încheiat postarea cu o nouă ironie: „Dacă tot ați făcut o referire la mine, am și eu o întrebare: dumneavoastră cum îl pedepseați când era mic și făcea prostii? (…) Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
Declarațiile vin în contextul tensiunilor dintre administrațiile locale conduse de social-democrați și Guvern, pe tema modificărilor bugetare și a impactului acestora asupra finanțării proiectelor locale.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!i

















































