Trei autovehicule implicate într-un accident la Crasna, în județul Vaslui. Două victime transportate la spital
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15:30, pe DN 24, în zona sensului giratoriu de la Crasna. În eveniment au fost implicate două autoturisme și o autoplatformă, iar în total trei persoane au fost afectate.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui, care au mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de aproximativ 72 de ani, conștient, a suferit politraumatisme. Acesta a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui pentru îngrijiri medicale.
O a doua victimă, o femeie, a suferit de asemenea politraumatisme și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean. Cea de-a treia persoană implicată în accident, soțul femeii, a refuzat examinarea medicală la fața locului.
Intervenția echipajelor de salvare s-a încheiat în jurul orei 16:10. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!



















































