Un deținut evadat a fost prins pe peronul Gării Nicolina din Iași
Autoritățile din Iași au fost în alertă după ce un deținut ar fi evadat, marți, de la un punct de lucru situat în zona centrală a orașului.
Potrivit primelor informații, bărbatul participa la activități în afara penitenciarului, în cadrul unui program de muncă, în momentul în care ar fi părăsit perimetrul. Incidentul s-a produs în cursul acestei dimineți, iar dispariția a fost observată la scurt timp de personalul responsabil de supraveghere.
Imediat, au fost alertate echipaje ale poliției și jandarmeriei fiind declansata Operatiunea Navodul. Practic vorbim despre o intervenție rapidă de tip blocaj sau încercuire, prin care sunt instalate filtre în trafic și în puncte importante pentru a prinde repede un suspect, un vehicul sau o persoană urmărită.
CITESTE SI: Mașină de transport deținuți implicată într-un accident rutier în Iași
Denumirea vine de la „năvod”, adică plasa mare folosită la pescuit, iar ideea este aceeași: autoritățile „întind plasa” pe o zonă mai largă pentru a nu permite suspectului să scape. În practică, asta înseamna oprirea și verificarea mașinilor în trafic, amplasarea echipajelor la ieșirile din oraș, pe drumurile principale și în alte puncte strategice, precum și colaborarea între mai multe echipaje sau chiar între mai multe județe.
In cele din urma detinutul a fost reperat pe peronul Garii Nicolina unde a fost incatusat.
„În dimineața de 31 martie 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a fost sesizat de către Penitenciarul Iași, cu privire la faptul că o persoană privată de libertate, care se afla la punctul de lucru de la Biserica Sfinții ,,Atanasie și Chiril” din Iași, a plecat într-o direcție necunoscută. La scurt timp, polițiștii cu sprijinul structurilor specializate în astfel de situații au desfășurat activități de căutare și depistare a persoanei evadate, context în care un polițist de penitenciar, aflat în timpul liber, a depistat persoana în gara Nicolina, din județul Iași, ulterior primind sprijin de la polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, în vederea imobilizării persoanei. Bărbatul a fost încarcercat în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, a transmis IPJ Iasi.



















































