Un militar împușcat în cap a fost adus în stare critică la Spitalul din Târgu Jiu
Un barbat in varsta de 30 ani a fost adus in stare critica la Spitalul din Targu Jiu, acesta prezentand o plaga prin impuscare la nivelul capului.
Militarul a fost adus de un echipaj SMURD fiind transportat de la o unitate militara din Targu Jiu. Medicii incearca sa-l stabilizeze pe barbat dar starea acestuia este foarte grava.
Politia va deschide o ancheta pentru a stabili circumstantele in care s-a produs incidentul.
Din primele informatii, militarul s-ar fi impuscat.
UPDATE: Potrivit MPAN, un subofițer, în vârstă de 30 de ani, de la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu, a fost găsit de către colegii săi astăzi, 24 martie, în jurul orei 6.30, în camera unde desfășura serviciul de zi pe unitate, în stare de inconștiență, prezentând o plagă împușcată în zona capului.
Personalul unității a apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar o echipă SMURD a ajuns la fața locului pentru primele îngrijiri. Ulterior, militarul, care prezenta semne vitale, a fost stabilizat și preluat de ambulanță, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde se află sub tratament, starea sa fiind hemodinamic stabilă. Militarul urmează să fie transferat, în cursul acestei zile, cu un elicopter SMURD, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.
Militarul este angajat al Ministerului Apărării Naționale din anul 2016, iar ultima evaluare psihologică a avut loc în luna noiembrie 2024, în urma căreia a fost declarat apt pentru executarea serviciului militar.
Cazul a fost preluat de Parchetul Militar Timișoara, circumscripția Craiova. Totodată, la nivelul unității militare s-a constituit o comisie care cercetează circumstanțele producerii acestui eveniment.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!