Universitatea Cuza Iași organizează „Zilele Porţilor Deschise” pentru elevii de liceu
În perioada 23–24 aprilie 2026, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează evenimentul „Zilele Porților Deschise”, dedicat elevilor de liceu interesați să descopere viața universitară. Participanții vor avea ocazia să viziteze unele dintre cele mai reprezentative spații ale universității, să discute direct cu reprezentanții celor 15 facultăți ale UAIC și să ia parte la activități interactive menite să îi ajute în procesul de informare și orientare academică. Accesul la toate activitățile din cadrul evenimentului este gratuit pentru elevi.
Pe parcursul celor două zile, elevii vor putea afla mai multe despre programele de studiu ale celor 15 facultăți ale UAIC în cadrul Salonului ofertelor academice, amenajat în Sala Pașilor Pierduți (Corp A). Spațiul va putea fi vizitat între orele 10.00 și 15.00, iar fiecare facultate va fi prezentă cu un stand propriu, unde studenți și cadre didactice vor oferi informații și vor răspunde întrebărilor celor interesați. De asemenea, elevii vor avea posibilitatea să viziteze facultatea sau facultățile care îi interesează.
În programul evenimentului este inclus și Turul Universității, organizat în fiecare zi: joi, de la ora 13.00, și vineri, de la ora 11.00. În cadrul acestuia, participanții vor putea explora câteva dintre locurile emblematice ale UAIC. Punctul de întâlnire pentru tur va fi standul „Informații” din Sala Pașilor Pierduți (Corp A).
Totodată, elevii vor putea participa la atelierul „Cum să îți alegi facultatea potrivită”, susținut de consilieri educaționali ai UAIC. Activitatea le va oferi participanților informații utile despre viața de student, despre modul în care pot aborda alegerea unui domeniu de studiu și despre criteriile pe care le pot lua în considerare atunci când își stabilesc parcursul academic. Atelierul va avea o durată de 90 de minute și va începe la ora 11.00 (joi) și la ora 13.00 (vineri).


















































