Începe proiectarea tronsoanelor de autostradă Moțca – Tg. Frumos și Lețcani – Iași. Startul lucrărilor efective în 2027
Compania Națională de Investiții Rutiere a emis, astăzi, Ordinul de Începere pentru tronsoanele 1 și 3 ale Autostrăzii ,,Unirii”-A8 și a stabilit data de 24.08.2026 pentru începerea perioadei de proiectare a celor 45 de kilometri, care vor fi construiți cu finanțare din Programul SAFE.
Contractele pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 1 Moțca-Târgu Frumos și Lețcani-Iași au fost semnate în urmă cu două săptămâni, constructori fiind companii din România și Spania.
„Am emis, astăzi, Ordinul pentru începerea proiectării pentru 45 de kilometri ai A8 cu finanțare SAFE. Sunt două tronsoane cu o complexitate tehnică ridicată, cu numeroase lucrări de artă, poduri, pasaje și tuneluri, iar după cele 10 luni alocate etapei de proiectare, lucrările efective vor începe în iunie 2027, în sezonul favorabil construcțiilor”, a precizat Gabriel Budescu, director general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere.
Tronsonul 1 Moțca – Târgu Frumos (27 km) include: 36 de structuri, poduri, viaducte, patru tuneluri, trei noduri rutiere (Moțca, Pașcani și Târgu Frumos). Pentru a asigura legătura între secțiunea III Leghin-Târgu Neamț a A8 și DN2, respectiv A7-Autostrada Moldovei Bacău-Pașcani va fi construit cu prioritate, în termen de maximum 12 luni, un segment de autostradă de 5,5 kilometri.
Pe tronsonul 3 Lețcani – Iași, cu o lungime de aproape 18 kilometri vor fi construite: 18 pasaje, șase tunele, două noduri (nod rutier la intersecția cu DJ 282 și nod rutier intersecție cu DN 24.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!














