Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au intervenit luni în localitatea Cozmești, comuna Stolniceni-Prăjescu, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în urma unui incident produs la o locuință.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. Pentru eliminarea oricărui risc de incendiu sau explozie, echipajele au pătruns în imobil și au oprit alimentarea cu gaze. Totodată, pompierii au evacuat în siguranță două butelii cu gaz aflate în interiorul locuinței.
În urma incidentului, două femei, în vârstă de 50 și 88 de ani, au suferit atacuri de panică. Acestea au fost preluate de echipajul SMURD, care le-a evaluat și le-a acordat asistență medicală la fața locului.
Intervenția pompierilor a avut ca scop înlăturarea pericolelor și prevenirea producerii unui incendiu sau a unei explozii, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Urmareste articolele Alo Romania si pe pagina noastra de Facebook!










