Un bărbat în vârstă de 32 de ani, condamnat pentru incendierea unei ferme din comuna ieșeană Andrieșeni, a ajuns după gratii, după ce polițiștii au pus în executare mandatul emis de instanță.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, la data de 1 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani, emis de Judecătoria Iași, pe numele unui bărbat, de 32 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza mandatului, acesta a fost depus în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei.
După ce a aflat sentința definitivă, bărbatul a fost ridicat de polițiști și escortat la Penitenciarul Iași, unde își va executa pedeapsa.














