Lovitură a Direcției Naționale Anticorupție în industria națională de apărare. Procurorii DNA au reținut patru persoane, printre care directorii generali ai Uzinei Mecanice București și Uzinei Mecanice Plopeni, într-un dosar de luare de mită și dare de mită. În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit la domiciliul unuia dintre directori aproximativ 500.000 de euro în numerar, bani ridicați în vederea instituirii sechestrului.
Potrivit DNA, au fost reținuți pentru 24 de ore Mihai Rafiu, director general al Uzinei Mecanice București, Tiberiu Alexandru Pîrvu, director general al Uzinei Mecanice Plopeni, Liliana Sorescu, director comercial al Uzinei Mecanice Plopeni, precum și V.M., administrator în fapt al mai multor societăți comerciale.
Cei patru urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Anchetatorii susțin că, în perioada decembrie 2025 – iulie 2026, directorul Uzinei Mecanice București ar fi primit 48.000 de lei, în 12 tranșe a câte 4.000 de lei, pentru a facilita proceduri de achiziție, derularea contractelor și aprobarea plăților către firme controlate de administratorul cercetat în dosar.
În același dosar, directorul Uzinei Mecanice Plopeni este acuzat că ar fi încasat 25.900 de lei, în trei tranșe, pentru aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente unor contracte comerciale.
Procurorii susțin că și directorul comercial al Uzinei Mecanice Plopeni ar fi pretins și primit 24.250 de lei pentru lansarea comenzilor și recepția bunurilor livrate de firmele implicate. Într-un episod separat, aceasta ar fi primit 3.800 de dolari de la reprezentantul altor societăți comerciale aflate în relații contractuale cu uzina. Ulterior, invocând că bancnotele ar fi fost false, ar fi primit încă 17.200 de lei, reprezentând echivalentul sumei respective.
Contractele vizate de anchetă aveau ca obiect servicii de mentenanță, achiziții de materiale și alte prestări de servicii pentru cele două uzine.
Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anchetei a fost descoperirea unei sume impresionante de bani la domiciliul directorului Uzinei Mecanice Plopeni. În urma perchezițiilor efectuate de procurorii DNA, au fost găsiți aproximativ 500.000 de euro în lei și valută, bani care au fost ridicați pentru instituirea măsurilor asigurătorii.
DNA precizează că ancheta este în desfășurare și că sunt efectuate acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Procurorii subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților reprezintă etape ale procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook












