Doi pacienți au primit o nouă șansă la viață. Rinichii fostului boxer Viorel Oarză, transplantați la Iași
Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași au efectuat două transplanturi renale după ce familia lui Viorel Oarza, aflat în moarte cerebrală, a fost de acord cu donarea organelor.
Gestul familiei sale a făcut posibil ca doi pacienți aflați în stare critică să primească o nouă șansă la viață. Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr. C. I. Parhon”, medicul Adrian Covic, a transmis mulțumiri familiei pentru decizia de a permite prelevarea organelor.
„Mulțumim familiei pentru generozitate. Această generozitate a permis efectuarea a două transplanturi renale”, a declarat Adrian Covic pentru AGERPRES.
Unul dintre rinichii lui Viorel Oarza a fost transplantat unei femei de 41 de ani, mamă a doi copii, din județul Botoșani. Problemele renale ale femeii au apărut în urmă cu aproximativ trei ani, în urma ultimei sarcini. Nașterea a fost dusă cu succes la capăt, însă starea de sănătate a mamei s-a deteriorat ulterior, iar aceasta a ajuns să aibă nevoie de dializă.
Cel de-al doilea rinichi a fost transplantat unui bărbat din județul Vaslui, care se afla de doi ani pe dializă. În cazul său, medicii nu au identificat o cauză precisă pentru boala care i-a afectat funcția renală.
Veștile sunt bune după intervențiile chirurgicale. Potrivit medicului Adrian Covic, ambii pacienți sunt stabili, iar rinichii transplantați au început să funcționeze.
„Pacienții sunt deja stabili. Deja urinează. Și-au reluat funcțiile renale în timp util, conform așteptărilor”, a precizat medicul ieșean.
Prin aceste două intervenții, numărul transplanturilor renale realizate în acest an la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași a ajuns la 38.
Viorel Oarza, fost boxer profesionist, și-a pierdut viața la vârsta de 51 de ani, iar familia sa a ales ca, în urma morții cerebrale, organele sale să poată salva alte vieți, asa cum i-a fost dorinta sportivului.












