60.000 de sarmale împarțite pelerinilor de la Iași
Mii de credincioși veniți la Iași pentru a participa la manifestările dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva au primit o masă caldă pregătită special pentru această perioadă. Organizatorii estimează că vor fi oferite aproximativ 60.000 de sarmale, cele de post urmând să fie în număr mai mare decât cele preparate cu carne.
Acțiunea este organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al instituțiilor aflate în subordinea municipalității, al restaurantelor și al altor parteneri care contribuie prin donații și sponsorizări.
O parte importantă din preparate este realizată de Cantina de Ajutor Social și de cele două centre rezidențiale pentru persoane vârstnice administrate de municipalitate. Acestea au pregatit aproximativ 25.000 de sarmale, în timp ce diferența va fi asigurată de celelalte instituții implicate și de partenerii care s-au alăturat inițiativei.
CITESTE SI: 60.000 de sarmale pentru pelerinii de la Sfânta Parascheva. Anul acesta, cele de post vor fi în majoritate
Potrivit Luminiței Munteanu, șefa Direcției de Asistență Socială Iași, meniul va fi adaptat perioadei de post, astfel că sarmalele fără carne vor predomina. Totuși, credincioșii vor avea la dispoziție și preparate tradiționale cu carne, însă în cantități mai mici.
Pe lângă sarmale, masa oferită pelerinilor va include apă, vin și cozonac. Organizatorii pregătesc distribuirea alimentelor pentru a face față numărului mare de persoane care ajung în capitala Moldovei în zilele hramului.
Masa caldă oferită pelerinilor a devenit o tradiție a sărbătorii religioase de la Iași. Pentru mulți dintre cei care așteaptă ore întregi la rând pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, această inițiativă reprezintă un sprijin concret și un gest de solidaritate.
Numărul mare de porții pregătite în fiecare an reflectă amploarea pelerinajului, dar și implicarea instituțiilor, a mediului privat și a celor care aleg să contribuie la primirea credincioșilor veniți din toate regiunile țării.














