Iași | Incendiu în Valea Adâncă, lângă două locuințe
Pompierii militari ieșeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, județul Iași. Flăcările s-au extins și la peretele uneia dintre casele aflate în apropiere, existând riscul ca incendiul să se propage la locuințele învecinate.
La locul intervenției au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași.
Anexa gospodărească în care a izbucnit incendiul este situată între două locuințe, ceea ce a impus intervenția rapidă a pompierilor pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea construcțiilor din apropiere.
Până la acest moment, nu au fost anunțate victime. Pompierii acționează pentru stingerea incendiului, limitarea efectelor acestuia și protejarea bunurilor aflate în zonă. Cauza izbucnirii focului nu a fost precizată până în prezent.













