Botoșani | Percheziții la Primăria Vlădeni, în cadrul Operațiunii JUPITER. Biroul primarului, sigilat de anchetatori
Șase percheziții au avut loc miercuri, 4 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii JUPITER, într-un dosar penal care vizează presupuse fapte de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu. Printre locațiile vizate se numără Primăria Vlădeni, județul Botoșani, unde polițiștii au verificat biroul primarului și au ridicat documente considerate relevante pentru anchetă.
Acțiunea a fost desfășurată de ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), cu sprijinul colegilor de la Biroul de Investigații Criminale (BIC). Anchetatorii au descins inițial la locuința edilului, unde au efectuat o percheziție domiciliară. Ulterior, primarul a fost escortat la sediul administrației locale, unde polițiștii au sigilat și verificat biroul acestuia, ridicând mai multe documente.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în cadrul Operațiunii JUPITER au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane fizice, la sediul unei societăți comerciale și la sediul unei instituții publice, respectiv Primăria Vlădeni.
Cercetările vizează modul în care angajați ai unei instituții publice ar fi dispus și achitat contravaloarea unor produse către o societate comercială, fără să dețină documente justificative pentru cantitățile facturate.
Anchetatorii verifică dacă produsele facturate au fost livrate în realitate în cantitățile menționate în documente și dacă plata acestora s-a făcut cu respectarea prevederilor legale. În cauză sunt investigate infracțiunile de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.
Dosarul este instrumentat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. Acțiunea de miercuri s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în cadrul operațiunii naționale JUPITER.
Abonează-te la canalul de WhatsApp Alo Romania și primești știrile importante direct pe telefon, rapid și simplu https://shorturl.at/OviNm














