Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, în intervalul de referinţă s-au înregistrat avarii în 205 localităţi din 10 judeţe (BR, BZ, CL, CT, DB, IL, NT, PH, TL şi VN) însumând un număr de aproximativ 166.839 consumatori finali afectaţi, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.
Lista zonelor fără curent electric:
ISU Ialomiţa a informat că localităţile Păltinişu şi Stelnica au rămas fără alimentare cu energie electrică, fiind afectaţi 848 de consumatori.
Şapte localităţi din judeţul Neamţ au rămas fără energie electrică din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a transmis, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
„Delgaz Grid ne-a informat că localităţile Boboieşti, Dolheşti, Pâţâligeni, Pipirig, Pluton şi Stânca din comuna Pipirig şi Mănăstirea Neamţ din comuna Vânători Neamţ sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. 2.721 de consumatori nu sunt alimentaţi cu energie electrică”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa. Mai multe echipe ale operatorului de energie electrică se află în teren pentru remedierea defecţiunilor.
Opt comune şi patru sate din judeţul Brăila sunt afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică, miercuri, la ora 10:00, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).Potrivit sursei citate, sunt afectate comunele Jirlău, Vişani, Şuţeşti, Râmnicelu, Berteştii de Jos, Galbenu, Bărăganul şi Gemenele şi satele Plăsoiu, Câineni-Băi, Zamfireşti şi Drogu.
Mai multe comune din judeţul Buzău au rămas fără curent electric, un microbuz cu 14 persoane a derapat într-un şanţ, iar o ambulanţă a avut nevoie de sprijin după ce a rămas blocată din cauza zăpezii. „În ceea ce priveşte alimentarea electrică, situaţia este următoarea: Chiojdu – fără energie electrică, Nehoiu, sat Păltineni şi Mlajet – fără energie electrică, Pătârlagele-Valea Lupului – fără energie electrică, Săhăteni – parţial fără energie electrică, Vipereşti, sat Ruşavăţului şi sat Muscelul Ţiganului – fără electricitate, Bisoca, sat Şindrilă şi Pleş, Scările şi Lacurile – fără energie electrică, Scorţoasa – fără energie electrică”, a informat Prefectura Buzău.
Numărul localităţilor din judeţul judeţului Dâmboviţa afectate de întreruperea alimentării cu energie electrică a crescut la 111, iar pompierii au intervenit în zeci de cazuri pentru degajarea cablurilor electrice căzute pe carosabil, informează, miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). ISU Dâmboviţa anunţase iniţial, miercuri dimineaţă, că 94 de localităţi din judeţ sunt afectate de lipsa curentului electric.
Patru localităţi din judeţul Bacău au rămas fără energie electrică din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Prefecturii. „Avem patru localităţi – trei în Palanca şi una în Asău – unde a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică, fiind afectaţi 1.064 de consumatori. Se intervine cu două echipe DelGaz pentru remediere”, a precizat Prefectura Bacău.
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au intervenit pentru degajarea a zeci de copaci şi stâlpi de electricitate prăbuşiţi, în urma viscolului din ultimele ore, mai multe autoturisme fiind blocate de zăpadă, în trafic. Potrivit ISU Prahova, pompierii au intervenit preponderent pe raza municipiilor Ploieşti şi Câmpina, precum şi în localităţile Bordenii Mari, Gherghiţa, Gura Vitioarei, Bărcăneşti, Băicoi, Cărbuneşti, Plopeni, Jugureni, Aluniş, Pietroşani şi Fulga de Jos.
Peste 1.700 de consumatori din patru localităţi ale judeţului Vrancea au rămas fără energie electrică, miercuri dimineaţă, pe fondul ninsorilor abundente şi al viscolului, a anunţat prefectul Marius Iorga.”La ora 08:15, un număr de 1.707 consumatori din patru localităţi ale judeţului erau afectaţi de întreruperea alimentării cu energie electrică. Sunt vizate mai multe blocuri din oraşul Mărăşeşti, satul Lupoaia din comuna Dumitreşti, localitatea Jitia, precum şi satele Poiana Stoichii şi Bahnele din comuna Vintileasca. Echipele SDEE Electrica intervin încă de la primele ore ale dimineţii pentru remedierea defecţiunilor”, a declarat, pentru AGERPRES, Marius Iorga.
Miercuri, un cod galben și portocaliu de ninsori și viscol este valabil în 12 județe și în Capitală. Miercuri dimineața, starea vremii s-a înrăutățit, iar autoritățile au trimis un RO-Alert pentru cod roșu de vremea rea în București și în Ilfov. Stratul de zăpadă ar urma să ajungă la aproximativ 50 de centimetri.






















































