Mobilizare de amploare în toiul nopții, după un apel la 112 care anunța un accident grav în localitatea Sinoie. Polițiști, pompieri și ambulanțe au fost trimiși de urgență la intrarea în sat dinspre Mihai Viteazu, unde, potrivit apelului, o mașină s-ar fi răsturnat de pe un pod, iar o persoană ar fi fost încarcerată.
La fața locului au ajuns echipaje ale Secției 2 Poliție Rurală Cogealac, o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, dar și două echipaje medicale – SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.
Numai că, după verificări amănunțite, salvatorii au descoperit că accidentul nu exista. Nicio mașină răsturnată, nicio victimă, niciun indiciu că s-ar fi produs vreun eveniment rutier. Căutările au fost extinse și în zonele adiacente localităților Sinoie și Mihai Viteazu, însă fără rezultat.
Citește și Zelenski îi prezice moartea lui Putin
În cele din urmă, polițiștii au reușit să îi identifice pe cei care au sunat la 112. Este vorba despre doi tineri din Sinoie, în vârstă de 16 și 20 de ani. Aceștia au recunoscut că au vrut să facă o glumă.
Gluma i-a costat scump. Minorul de 16 ani a fost amendat cu 2.000 de lei, iar tânărul de 20 de ani a primit o sancțiune de 4.000 de lei.
„Acest incident trage un nou semnal de alarmă asupra responsabilităţii civice. Deşi sancţiunile aplicate celor doi tineri sunt considerabile, costul real al unei astfel de fapte nu se măsoară doar în bani, ci în secunde vitale. În timp ce echipajele de poliţie, ambulanţă sau pompieri sunt trimise să caute un accident fictiv pe un câmp, o persoană reală, aflată într-o situaţie critică (…) poate aştepta ajutorul care întârzie. Un operator 112 blocat într-o convorbire falsă este un operator indisponibil pentru o urgenţă reală„, se mai spune în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.
Autoritățile reamintesc că apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112 este sancționată de lege și poate pune vieți în pericol.




















































