Aproape 50 de milioane de lei au fost investiți sau sunt în curs de a fi investiți în cămine culturale din județul Iași, prin programe finanțate de Compania Națională de Investiții. În timp ce unele proiecte au fost finalizate, altele sunt aproape gata, iar câteva au rămas blocate, realitatea din multe comune ridică o întrebare simplă: cine va umple aceste clădiri?
Potrivit datelor publice, valoarea investițiilor aflate în derulare ajunge la 49,76 milioane de lei. Cele mai costisitoare proiecte sunt la Aroneanu, unde investiția depășește 6,6 milioane de lei, și la Răducăneni, cu aproape 4,5 milioane de lei. Alte cămine culturale se apropie de finalizare la Podu Iloaiei, Miroslava, Erbiceni, Crivești și Sinești, în timp ce proiectele din Gropnița, Movileni și Cristești au fost blocate după rezilierea contractelor. Pe lista Companiei Naționale de Investiții mai figurează încă aproximativ 100 de cămine culturale din județ, aflate în așteptarea finanțării.
Pe hârtie, investițiile urmăresc revitalizarea vieții culturale din mediul rural. În practică însă, în numeroase localități, căminele culturale renovate sunt deschise doar cu ocazia unor spectacole folclorice, serbări școlare sau evenimente festive. În restul anului, ușile rămân încuiate, iar sălile moderne, dotate cu mobilier nou și instalații refăcute, sunt rareori folosite.
Paradoxul este că investițiile în infrastructură au avansat mai repede decât investițiile în conținut. În multe comune lipsesc programele culturale permanente, atelierele pentru copii, cluburile de lectură, cursurile pentru adulți, spectacolele de teatru, expozițiile sau activitățile dedicate seniorilor. Clădirile există, însă în multe cazuri nu există personal, bugete sau proiecte care să le transforme în adevărate centre ale comunității.
Problema nu este neapărat construcția căminelor culturale. Multe dintre cele vechi erau degradate și necesitau reabilitare. Întrebarea este dacă investițiile se opresc la ziduri sau continuă cu ceea ce ar trebui să dea viață acestor spații.
Un cămin cultural nu înseamnă doar un acoperiș nou, o scenă modernă și scaune noi. El ar trebui să fie locul în care un copil descoperă muzica, un adolescent învață teatru, un meșteșugar își transmite meseria, iar o comunitate se întâlnește dincolo de sărbătorile din calendar.
Altfel, milioane de lei riscă să transforme satele nu în centre culturale, ci în comune cu clădiri impecabile și săli goale. Iar într-o Românie în care depopularea satelor este deja o realitate, cea mai mare investiție nu pare să fie în beton, ci în oamenii care ar trebui să treacă pragul acestor clădiri.
