Atac cu maceta într-un liceu din Pitești! Un elev de 15 ani a fost rănit, iar un alt coleg ar fi fost agresat
Un incident grav a avut loc în această dimineață la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești, unde un elev de 15 ani ar fi intrat în școală cu o macetă și ar fi atacat doi colegi. Unul dintre adolescenți a suferit o rană la antebraț și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Suspectul a fost preluat de polițiști.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că un elev ar fi fost rănit în urma unui conflict cu un coleg.
Din verificările preliminare a reieșit că un minor de 15 ani ar fi pătruns în unitatea de învățământ având asupra sa un obiect tăietor-înțepător. În timpul conflictului, acesta ar fi provocat o rană la antebrațul unui coleg de clasă și ar fi agresat fizic un alt elev.
Un adolescent care susține că a asistat la incident a povestit pentru ePitești.ro că agresiunea ar fi izbucnit pe fondul unor tensiuni mai vechi între elevi. Potrivit martorului, băiatul bănuit de atac s-ar fi simțit hărțuit de colegi și ar fi încercat să își facă singur dreptate.
„Atacatorul avea o dispută cu băieții de acolo și cu băiatul care este în ambulanță, pentru că i-ar fi făcut bullying”, a relatat elevul pentru publicația locală.
Acesta a susținut că agresiunea s-a petrecut în baia băieților și că, la un moment dat, suspectul ar fi încercat să îl atace și pe el. Martorul a povestit că a reușit să se îndepărteze și a căutat ajutorul profesorilor, fiind speriat de ceea ce se întâmpla.
Relatarea elevului indică posibilitatea ca incidentul să fi fost precedat de un conflict între colegi, însă împrejurările exacte și motivul agresiunii urmează să fie stabilite de anchetatori.
Poliția Argeș a confirmat că adolescentul rănit la antebraț a fost transportat la spital, iar minorul suspectat de agresiune se află în custodia polițiștilor.
„La acest moment se desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.











