Doi bărbați s-au ales cu dosare penale iar altul a fost amendat după ce au provocat scandal în PTF Vicovu de Sus
Aseara, în jurul orei 20.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, s-a prezentat pe sensul de ieșire din România un autoturism, înmatriculat în Ucraina, condus de către un bărbat cu dublă cetățenie, în vârstă de 42 de ani. În mașină se mai afla, în calitate de pasager, un prieten al șoferului, un bărbat în vârstă de 51 de ani, cetățean ucrainean.
Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul unui echipaj de la Poliția Orașului Vicovu de Sus, iar în urma testării, rezultatul a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice, iar pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
În urma celor constatate, pasagerul a adresat expresii jignitoare și a formulat amenințări la adresa unui politist, fapt pentru care și acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
La scurt timp, la PTF Vicovu de Sus s-a prezentat un al treilea bărbat, cetățean român în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava şi prieten cu ceilalți doi. Nemulțumit de măsurile luate împotriva prietenilor săi, acesta a adresat injurii, expresii jignitoare și vulgare fapt pentru care și acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pentru știri actualizate în timp real, urmăriți pagina noastră de Facebook











