marți, martie 24, 2026
0
DISTRIBUIRI
9
VIZUALIZǍRI

Buzoianu: Rețeaua națională nu mai face față boom-ului de panouri fotovoltaice, avem nevoie urgentă de stocare. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) au pregătit mai multe scenarii cu proiecte şi programe ce vor fi finanţate din bugetul AFM, pe care le vor propune Ministerului de Finanţe.

Buzoianu: Rețeaua națională nu mai face față boom-ului de panouri fotovoltaice, avem nevoie urgentă de stocare

„Chiar astăzi am avut o întâlnire cu Administraţia Fondului pentru Mediu pentru a pregăti mai multe scenarii pe care le vom propune Ministerului Finanţelor. Săptămâna următoare, la începutul săptămânii, vom avea o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi sper să avem un acord. Aşa cum spuneam, în maximum 3 săptămâni de la momentul în care se aprobă bugetul, eu cred că este necesar să treacă şi bugetul AFM, ca să putem să începem plăţile. Avem în momentul de faţă sute de proiecte care au fost mutate de pe PNRR pe AFM, care au nevoie în momentul de faţă de plăţi. Vorbim de şantiere deschise, de proiecte care au început să fie realizate, pentru că ele începuseră deja pe PNRR, când au fost mutate s-au mutat cu tot cu începerea lucrărilor, şi acolo de şase luni operatorii nu au mai putut să fie plătiţi, deci lucrările au stagnat. Este foarte important să dăm drumul la aceste proiecte. Deci, sper că există – şi există – această înţelegere comună de prioritizare a bugetului AFM. Evident, în momentul în care vom şti care este bugetul maximal, vom putea să venim şi cu ce proiecte includem”, a afirmat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o conferinţă de presă.

ARTICOLE SIMILARE

Citește și Ministerul Mediului introduce zone-pilot în păduri fără ciocan de marcat pentru combaterea tăierilor ilegale

Ea a dat asigurări că scenariile cuprind programe cum ar fi Rabla sau stocare baterii, însă derularea acestora va depinde de suma ce va fi aprobată de MF.

„Ce vă pot spune este că avem scenariile în care am cerut suficient de mulţi bani ca să acoperim şi proiecte precum Rabla, de exemplu, sau stocare baterii, dar depinde foarte mult care este suma pe care ne-o va aproba Ministerul Finanţelor. Dacă aprobă o sumă care să poată să cuprindă şi aceste proiecte, noi le-am introdus. Deci, am cerut banii necesari pentru ele, acum să vedem care este (suma – n. r.), pentru că şi Ministerul Finanţelor depinde foarte mult în analiza pe deficit. Suma maximală pe care ne-o aprobă, în mod evident, se va duce şi pe zona de deficit ca un calcul, ca formula care se aplică să fie luată în considerare şi în analizele care vor ajunge inevitabil şi la Comisia Europeană. Trebuie neapărat să ţinem cont şi de un echilibru. Eu sunt convinsă că se va înţelege inclusiv nevoia pentru AFM de a lansa proiecte noi anul acesta”, a susţinut ministrul.

SimilarArticole

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește-ne și pe rețelele sociale

Știri Recente